Când am poposit în studioul central, al postului american de televiziune NBC News m-a surprins replica unei doamne ce conducea, cu o mână de fier, tot ceea ce ţinea de latura editorială a fluxurilor succesive de ştiri. Uitându-se la noi, oaspeţii europeni, americanca îmbrăcată în negru, ne-a spus scurt: "- Cine vrea, din Europa, să aibă vizibilitate la noi, vine în studiourile NBC sau ABC, deoarece CNN nu există, în Statele Unite."
Şi cum ar fi arătat o reconstituire, la NBC, a Primului Pod de Flori, peste Prut, din 6 mai 1990?
Cu imagini iniţial filmate în dreapta luncii Prutului. Acolo unde am poposit, prima oară - pe un dig bun şi azi pentru autoturismele şi căruţele localnicilor -, cuprietenul meu, Constantin Negru.
Un ofiţer de grăniceri ce se uita spre Basarabia, încă sovietizată, murmurând printre dinţi:"Pe tata, care a luptat pe front, l-au ţinut sovieticii, în lagăr, prin Siberia, până în 1956. A venit acasă tăcut şi înverşunat. Aşa a şi murit."
La Costantin Negru mă gândeam, când am sosit, pe 5 mai, seara, în Iaşi. Murise şi el... Victimă a unui scelerat, care nu suporta uniforma militară şi l-a lovit scurt, cu un obiect metalic, în staţia de tramvai, în cădere capul ofiţerului lovindu-se de o bordură. Nici cel mai bun chirurg din Iaşi nu l-a mai putut salva. S-a stins, ca o lumânare, în acea noapte, la puţin timp după ce a fost bandajat pe masa de operaţie...
Pe 5 mai 1990, seara, primul interlocutor a fost Gheorghe Huianu. Înalt. Energic. Cu o sensibilitate nebănuită, pentru un ofiţer care i-a fost mentor lui Negru. El mi-a facilitat prezenţa, a doua zi, la mijlocul podului de cale ferată, de peste Prut.
Din acea seară, nu l-am mai văzut. Am aflat, după aceea, că la o întrevedere purtată ulterior, la nivelul împuterniciţilor de frontieră, român şi sovietic, la aroganţa unui ofiţer imperial a răspuns cum se cuvenea. De