De cîteva luni regăsesc din cînd în cînd, răzleţit în Internet, un comentariu care mă priveşte. Pe forumul cinemagia.ro, într-o dispută a preferinţelor pentru unul sau altul dintre termenii consumism şi consumerism, unul dintre participanţii la discuţia pe teme de limbă afirma că l-aş fi folosit - şi implicit recomandat - pe cel de-al doilea. Nu e un lucru grav, dar de cîte ori nimeresc peste acest pasaj îmi propun să produc un mic răspuns de rectificare. Pentru că termenul consumerism nu-mi place deloc; am scris despre el acum cîţiva ani ("Consumism/ consumerism", în România literară, 35, 2002) -, dar probabil că am făcut-o cu atâtea ocolişuri şi divagaţii încît pînă la urmă s-a înţeles contrariul. Reiau aşadar discuţia, într-un context oarecum schimbat: după 5 ani, atestările formei consumerism par a fi mult mai numeroase decît cele ale consumis­mului (adjectivele consumerist şi consumist au, în schimb, frecvenţe asemănătoare).

Consumerism şi consumerist sînt forme preluate direct din engleză, adaptate foarte uşor din punct de vedere fonetic şi morfologic, pentru că se asociază automat cu substantivul deja existent consum şi pentru că intră în seria foarte bogată a împrumuturilor şi a derivatelor moderne în -ism şi - ist. Consumism şi consumist sînt, în mai mare măsură, adaptate, pentru că pot părea chiar create în română, de la consum. Această "autohtonizare" le face mai transparente, le motivează semantic suplimentar. Dezavantajul termenului consumerism e că are aparent aceeaşi transparenţă, care se dovedeşte totuşi înşelătoare: conduce la reconstituirea unei rădăcini consumer, inexistente în română. Mai există şi a treia opţiune: echivalentul englezescului consumer este în română substantivul consumator; de aceea consumerism poate fi echivalat şi prin calcul consumatorism, care preia structura termenului englezesc. Consumatorism este totuşi cel mai rar di