Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din nou despre consum(er)ism...

Publicat in Romania Literara, vineri 27 iulie 2007 ·

De cîteva luni regăsesc din cînd în cînd, răzleţit în Internet, un comentariu care mă priveşte. Pe forumul cinemagia.ro, într-o dispută a preferinţelor pentru unul sau altul dintre termenii consumism şi consumerism, unul dintre participanţii la discuţia pe teme de limbă afirma că l-aş fi folosit - şi implicit recomandat - pe cel de-al doilea. Nu e un lucru grav, dar de cîte ori nimeresc peste acest pasaj îmi propun să produc un mic răspuns de rectificare. Pentru că termenul consumerism nu-mi place deloc; am scris despre el acum cîţiva ani ("Consumism/ consumerism", în România literară, 35, 2002) -, dar probabil că am făcut-o cu atâtea ocolişuri şi divagaţii încît pînă la urmă s-a înţeles contrariul. Reiau aşadar discuţia, într-un context oarecum schimbat: după 5 ani, atestările formei consumerism par a fi mult mai numeroase decît cele ale consumis­mului (adjectivele consumerist şi consumist au, în schimb, frecvenţe asemănătoare).

Consumerism şi consumerist sînt forme preluate direct din engleză, adaptate foarte uşor din punct de vedere fonetic şi morfologic, pentru că se asociază automat cu substantivul deja existent consum şi pentru că intră în seria foarte bogată a împrumuturilor şi a derivatelor moderne în -ism şi - ist. Consumism şi consumist sînt, în mai mare măsură, adaptate, pentru că pot părea chiar create în română, de la consum. Această "autohtonizare" le face mai transparente, le motivează semantic suplimentar. Dezavantajul termenului consumerism e că are aparent aceeaşi transparenţă, care se dovedeşte totuşi înşelătoare: conduce la reconstituirea unei rădăcini consumer, inexistente în română. Mai există şi a treia opţiune: echivalentul englezescului consumer este în română substantivul consumator; de aceea consumerism poate fi echivalat şi prin calcul consumatorism, care preia structura termenului englezesc. Consumatorism este totuşi cel mai rar di

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 9 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 9 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 9 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 11 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 11 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 8 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 13 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 9 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°