Mesajul a fost trimis. Multumesc!

900 de piraţi auto îşi fac de cap pe străzile din Botoşani

Publicat in Adevarul, joi 18 martie 2010 ·

Taximetriştii ilegali se anunţă unul pe altul dacă este control la stradă. În limbajul lor, Poliţia a primit numele de cod: „Capra cu trei iezi“. Oamenii legii nu reuşesc stoparea acestui fenomen deoarece, susţin ei, legislaţia în vigoare nu-i ajută, iar amenzile sunt mici.

De la tragicul accident de la Buzieni, în urmă cu trei săptămâni, în care două persoane şi-au pierdut viaţa după ce au intrat cu taxiul pirat sub un camion, Serviciul Poliţiei Rutiere a intensificat controalele la stradă pentru a combate transportul ilegal de persoane.

Numai că acţiunile, terminate doar cu amenzi de 1.000 de lei, sunt mult prea firave pentru a combate fenomenul. Piraţii auto îşi scot amenda din câteva curse, după care îşi continuă activitatea. Potrivit poliţiştilor, pe străzile botoşănene circulă 900 de piraţi auto, în fiecare comună fiind cel câte puţin zece taximetrişti ilegali.

400 de dosare pe an

„Aceştia sunt un mare pericol, nu un pericol. Le-am făcut dosare. Am făcut şi câte 400 pe an, cu vreo trei ani în urmă, şi tot nu reuşim să-i liniştim pentru că nu avem legislaţie care să ne ajute. Ba nu ţine că nu e persoană fizică autorizată, ba nu ţine că nu e persoană juridică. Noi îi ştim, dar nu avem ce să le facem decât atunci când îi prindem asupra faptului. Dacă nu va fi elaborat un act normativ prin care să îi sancţionăm mai dur, va fi greu“, ne-a declarat comisarul-şef Dumitru Zmău, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere.

Acesta a mai spus că piraţii auto sunt bine organizaţi şi ştiu cum să se sustragă controalelor poliţiştilor. „Unii au nişte maşini ca vai de mama lor. Noi când acţionăm cu staţie de inspecţie tehnică îi mai liniştim, le mai luăm permisele, dar ei se anunţă între ei şi dispar de pe străzi. Piratul care dă informaţia primeşte 100 de lei de la ceilalţi piraţi. Când Poliţia, RAR şi ARR sunt pe traseu se numeşte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 45 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 45 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 45 minute
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 45 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 45 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 45 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°