S-a gândit că printr-o minciună poate să facă rost de bani, dar s-a ales cu o acuzaţie de furt şi „promisiunea” de a sta după gratii. Un bărbat de 67 de ani a crezut că banii nemunciţi, pe timp de criză, se fac foarte uşor cu… o poveste. Aşa că a pus la cale o istorie bine pusă la punct, conform căreia soţia sa avea nevoie de o operaţie medicală la Cluj, iar el ar avea nevoie de bani şi s-a dus glonţ unde ştia că sacul e „gros” şi se deschide. Omul a intrat în sediul PD-L din Săcele şi în biroul contabilei şi-a prezentat povestea soţiei pretins bolnave, pe care a „demonstrat-o” cu acte false. Când contabila, însă, a avut o clipă de neatenţie, hoţul a pus mâna pe portofelul acesteia, aflat la vedere, şi a fugit. Femeia a descoperit la timp lipsa, astfel încât i-a anunţat pe gardieni, care l-au prins pe bărbat. Oricum, ziua pentru hoţul de 67 de ani a fost una cu ghinion. Nu prevăzuse că femeia îşi ţinea actele într-un portofel, iar banii în altul. Iar el furase portofelul cu acte… Bărbatul a fost reţinut şi va fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la înşelăciune. S-a gândit că printr-o minciună poate să facă rost de bani, dar s-a ales cu o acuzaţie de furt şi „promisiunea” de a sta după gratii. Un bărbat de 67 de ani a crezut că banii nemunciţi, pe timp de criză, se fac foarte uşor cu… o poveste. Aşa că a pus la cale o istorie bine pusă la punct, conform căreia soţia sa avea nevoie de o operaţie medicală la Cluj, iar el ar avea nevoie de bani şi s-a dus glonţ unde ştia că sacul e „gros” şi se deschide. Omul a intrat în sediul PD-L din Săcele şi în biroul contabilei şi-a prezentat povestea soţiei pretins bolnave, pe care a „demonstrat-o” cu acte false. Când contabila, însă, a avut o clipă de neatenţie, hoţul a pus mâna pe portofelul acesteia, aflat la vedere, şi a fugit. F