Mâine, 30 noiembrie, se vor desfăşura primele alegeri uninominale din România pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Acest exerciţiu de votare se va desfăşura în 467 de secţii de votare, din care 204 sunt amplasate pe raza municipiului Braşov. Pe listele permanente pentru alegerile uninominale de duminică, 30 noiembrie, sunt înscrişi 518.000 de braşoveni din întreg judeţul. Toate secţiile de votare se vor deschide la ora 7.00 şi se vor închide la ora 21.00. Votul se exercită în baza cărţilor de identitate, a buletinelor de identitate, a cărţilor provizorii de identitate şi a carnetului de serviciu militar (pentru elevii din şcolile militare). Cu paşaportul se poate vota doar în străinătate.
Buletinele de vot
îşi aşteaptă alegătorii
Buletinele de vot necesare la alegerile din 30 noiembrie pentru Camera Deputaţilor şi Senat au fost tipărite pentru un număr de 580.000 de alegători, cu 15% mai mult decât votanţi. Astfel, pentru municipiul Braşov au fost tipărite 287.900 de buletine pentru Camera Deputaţilor şi 287.900 de buletine pentru Senat, iar pentru restul judeţului au fost tipărite 292.100 pentru Cameră şi 292.100 pentru Senat. Pentru întreg procesul de votare au fost aduse de la Bucureşti 2.335 de ştampile şi 570.000 de timbre autocolante.
64 de secţii de votare vor reprezenta
eşantionul statistic
Pentru judeţul Braşov, 64 de secţii de votare au stabilite ca reprezentând eşantionul statistic, fiind măsurată astfel prezenţa la vot la diferite ore ale zilei de duminică. Dintre cele 64 de secţii de votare, 23 sunt pe raza municipiului Braşov. Orele la care va fi raportată prezenţa la urne sunt 10.00, 14.00, 18.00 şi 21.00, urmând a fi date publicităţii la orele 11.30, 15.30, 19.30 şi 22.30.
Nu se poate vota decât
la secţia arondată
Conform legii 35/2008, privind alegerile parlamentare uninom