Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:Portret/Alex Oprea: „Nu îmi pot imagina să nu cânt”

Publicat in Adevarul, vineri 7 august 2009 ·

Trăieşte prin şi pentru muzică, fiind unul dintre cei mai apreciaţi solişti vocali din Târgu-Mureş. Are, până în prezent, 3 prezenţe la festivalul Peninsula. Pasiunea lui Alexandru Vilhelm Oprea pentru muzică s-a născut din copilărie, fiind o fire atrasă de tot ceea ce înseamnă artă. În liceu, tânărul a intrat în forţă în lumea muzicii. „Alături de Laci Farkas, un coleg care avea o orgă mecanică, am înfiinţat trupa Papillon, în anul 2000.

A fost un moment de cotitură în viaţa mea, pentru că atunci am devenit, practic, muzician”, declară Alex. Timp de trei ani, Papillon a susţinut concerte încununate cu succes în Târgu-Mureş, chiar dacă, spune mureşeanul, trupa a pornit cu stângul. „Nu voi uita niciodata întâmplarea asta. Am fost în Bucureşti la o preselecţie de tinere talente, când pur şi simplu nu am fost în stare să cânt, din cauza emoţiilor. Colegul meu m-a zdruncinat de câteva ori şi abia apoi am reuşit să scot câteva sunete. A fost destul de neplăcut, dar am mers mai departe, timp de 3 ani”, povesteşte amuzat Alex.

Show la Peninsula

2003 a fost anul în care mureşeanul a ales să meargă pe un alt drum, din punct de vedere muzical. Trupa Spleen i-a oferit lui Alex şansa de a se afirma la un alt nivel. „Trupa era formată din 5 membri, iar stilul pe care îl abordam era dead-metal, unul nu foarte cunoscut la acea vreme în oraşul nostru.

Ne-am impus, însă, iar cu timpul am devenit apreciaţi de târgumureşeni. În 2005 şi 2006 am susţinut concerte la festivalul Peninsula, o experienţă pe care nu o voi uita niciodată şi care mi-a marcat existenţa, muzical vorbind”, spune artistul.

Trăiri intense pe scenă

Cea mai mare plăcere pentru orice cântăreţ este să evolueze în faţa publicului, live. Alex nu face notă discordantă: „Nimic nu se compară cu un concert live. Când urc pe scenă, mă cuprinde o stare de ten

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 56 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 40 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 59 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Negociatorii Hamas, la Cairo, la discuţii privind un armistiţiu în Gaza. Şeful CIA este şi el acolo

Mediafax acum 43 minute
Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza. Directorul CIA a ajuns şi el la Cairo, relatează surse egiptene.

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°