Oficialii roş-albaştrilor au inaugurat ieri, la tribuna I a arenei din Ghencea, un magazin cu obiecte promoţionale Steliştii s-au reunit ieri, la stadionul din Ghencea, unde au fost primii Oficialii roş-albaştrilor au inaugurat ieri, la tribuna I a arenei din Ghencea, un magazin cu obiecte promoţionale Steliştii s-au reunit ieri, la stadionul din Ghencea, unde au fost primii clienţi ai magazinului oficial. Pe lângă cei 23 de fotbalişti, la inaugurare au fost prezenţi şi preşedintele Valeriu Argăseală şi noul manager sportiv al clubului, Adrian Ilie, care a fost numit oficial cu această ocazie. La reunire au fost prezenţi şi noii stelişti Mihai Guriţă, Cosmin Vâtcă şi Eric Bicfalvi. Au lipsit Stancu, transferat la Poli Timişoara, Elton, Andrey şi Klemi Saban, care nu mai sunt agreaţi de conducere, Thereau care vrea să plece la FC Brugge, Bădoi, aflat la vizita medicală, Neaga şi nigerianul Emeghara, care vor sosi la lot săptămâna viitoare. Eric Bicfalvi a venit la stadion pe jos şi nu a fost recunoscut de portarii arenei, care i-au cerut să se legitimeze. Steliştii au cumpărat câte un obiect cu însemnele clubului. Goian a ales o minge, Dică un prosop de plajă, Iacob un fular, iar Cosmin Olăroiu a luat două şepci. Pentru public, magazinul se va deschide luni, la ora 10:00. Adrian Ilie a renunţat la impresariat Iată câteva din preţurile produselor cu însemnele Stelei: portofel - 7,5 lei, cană - 9 lei, fanion - 10 lei, calendar - 15 lei, fular - 25 lei, minge - 90 lei, rucsac - 127 lei, tricou - 169 lei. În plus, fanii îşi vor putea inscripţiona în incinta magazinului numele pe tricou. Odată cu venirea în Ghencea, Adrian Ilie (foto jos) a fost obligat să renunţe la cariera de impresar. "Sunt bucuros să mă aflu la Steaua, un club căruia îi datorez foarte mult", a precizat "Cobra" care a mai spus că vor mai veni jucători noi la echipă. Steaua a plecat aseară la Valenc