21. Sub scut
Daca anul I trecuse de bine de rau, anul II n-a mai avut acelasi noroc. Scoala nu reusise performanta de a ma motiva suficient pentru a-i trece pragul mai des decat o facusem. Ideea mea despre invatatura era sensibil diferita de cea oficiala si traditionala, in sensul ca scopul meu era cunoasterea si satisfacerea curiozitatii (mai ales) - motor vechi, dar bun al masinutei de trait care eram.
De cealalta parte, regimul si familia erau de parere ca aceasta curiozitate "omoara pisica" si in nici un caz nu te cadoriseste cu o diploma si un serviciu domnesc - sicriul de lux vanat de majoritatea elementelor responsabile ale societatii. Dar eu, care eram propria-mi majoritate, decideam altfel.
Cert este ca modelul meu romantic, eminescian, de studiu n-a avut castig de cauza, astfel incat bunul meu tata a intervenit, manat de mama bineinteles, la conducerea scolii si, in schimbul promisiunii ca vor lua masuri "spre a ma indrepta", am reluat anul II. Doar ca prima masura pe calea indreptarii mele a fost aceea de a ma scoate din mediul "boem" care ma ducea pe calea pierzaniei; si m-am trezit depozitat la caminul scolii de pe Strada Occidentului, impreuna cu alti trei colegi, in randul lumii adica, in Rand adica. Motivul - santajul sentimental mai degraba - era acela ca nu mai aveau bani sa-mi plateasca gazduirea la coana Lidia, motiv foarte plauzibil de altfel, avand in vedere ca traiam toti dintr-un singur salariu, la limita subzistentei civilizate. Ma trezeam la realitate ca dintr-un vis frumos, ori, mai degraba, visul se transformase intr-un cosmar diurn din care nu stiam cand si daca ma voi mai trezi.
Dar sunt un supravietuitor. Si un norocos de ultima ora; de cand ma stiu, ceasul al doisprezecelea a fost pentru mine crucial. Ceva s-a intamplat mereu in acel "ceas", cineva intindea intotdeauna o mana, atunci cand limita se apropia verti
