Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Comuna Dumbrăviţa, localitatea din Timiş unde se trăieşte cel mai bine în România

Publicat in Adevarul, marți 21 mai 2013 ·

Potrivit unui studiu elaborat de Consiliul Consultativ pentru Regionalizare, comuna Dumbrăviţa, din judeţul Timiş, este cea mai dezvoltată localitate din România.

Clasamentul a fost întocmit pe baza Indicelui de Dezvoltare Socială Locală (IDSL), care ia în calcul şapte indicatori diferiţi: nivelul de educaţie, vârsta medie, speranţă de viaţă, numărul de autoturisme la mia de locuitori, suprafaţa medie a locuinţei, consumul de gaze pe locuitor şi categoria de mărime a localităţii.

Dumbrăviţa este urmată de oraşul Voluntari şi de comuna Corbeanca, situate în judeţul Ilfov. Topul continuă cu Predeal, Cluj-Napoca, Buşteni, Sibiu, Sinaia, Bucureşti şi Timişoara.

Comuna Dumbrăviţa, aflată la şase kilometri de Timişoara, a fost mereu o localitate bogată.

A fost întemeiată în 1891, de către 133 de familii înstărite de colonişti maghiari, sosiţi de la Szentes (localnicii au dorit să dea numele satului Ujsentes, în română Senteşu Nou). S-a construit un sat modern pentru acele vremuri, cu alei largi, după defrişarea unei părţi din Pădurea Verde.

Majoritatea locuitorilor erau de religie reformată. Astfel, în anul 1901 a fost sfinţită biserica reformată din localitate, una din cele mai frumoase lăcaşe de cult de acest rit din Banat.

AU ÎNCEPUT SĂ APARĂ VILELE

Dumbrăviţa a început să se crească în anii 90, datorită politicii gândite de primarul Géza Szilágyi (UDMR), care a condus comuna timp de 18 ani. Tocmai proiectul său de dezvoltare a satului i-a fost fatal, acesta fiind detronat după alegerile din vara trecută, de un reprezentant al PSD, Victor Malac, votat în număr mare de cei nou veniţi.

“Putem spune că marele merit îi aparţine fostului primar, care a început prin a da da posibilitatea oamenilor să construiască vile, iar apoi prin gospodărirea, atragerea firmelor şi proiecte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vești bune pentru Shakira. Ce s-a întâmplat cu problemele juridice pe care le avea în Spania?

Ziua Constanta acum 49 minute
Un tribunal spaniol a anunţat joi că a clasat cea de-a doua procedură pentru fraudă fiscală deschisă împotriva celebrei cântăreţe Shakira, care a scăpat astfel de problemele juridice pe care le avea în ţara în care a locuit timp de mai mulţi ani, in

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 2 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Continuă seria neagră pentru Boeing: 11 răniți, dintre care 4 în stare gravă, după ce un avion al său a ieșit în afara pistei la Dakar / 3 incidente în doar o zi

HotNews acum o ora
Seria incidentelor de siguranță pare să nu mai ia sfârşit pentru Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, iar

Vipere, şerpi şi un exemplar exotic de piton Constrictor, ridicate dintr-o locuinţă din Drobeta Turnu Severin. Proprietarul a fost găsit mort în apartament în urmă cu câteva zile

HotNews acum 31 minute
Mai multe reptile ţinute în acvarii pe balconul unei locuinţe au fost salvate de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din Mehedinţi şi vor fi duse la Bucureşti, unde vor sta şase luni în carantină. Proprietarul lor a fost găsit mort în ap

Ciolacu: România se prăbuşeşte fără fondurile europene şi reformele UE

Mediafax acum 42 minute
„Eu, ce îmi doresc în primul şi în primul rând este o normalitate europeană. Încă ne chinuim să găsim politic acea stare care să creeze o normalitate în România. Calea cu populismul, calea cu trebuie să mergem la Bruxelles, să batem cu pumnul în mas

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

WTA Roma: Favorită eliminată în turul doi de locul 113 mondial - Înfrângere în 59 de minute

HotNews acum o ora
​Ekaterina Alexandrova a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Aliaksandra Sasnovich, scor 6-0, 6-1. Ekaterina AlexandrovaFoto: ANTHONY WALLACE / AFP / Profimedia >> Irina Begu, calificată în turul doi la

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°