Þara noastră a devenit după cea de-a doua conflagraţie mondială un actor principal care a cules deosebit de multe aplauze, iar medaliile s-au strâns cu multă trudă în panoplia sportului.

Sportivi români la Jocurile Olimpice

Cum ediţiile din 1940, care urma să se desfăşoare la Tokyo, 1944 la Londra, nu

s-au desfăşurat datorită celui de al doilea război mondial, lumea aştepta cu înfrigurare pacea, o pace care să readucă sportivi pe stadioane într-o confruntare paşnică. Londra s-a încumetat să readucă sub semnul celor cinci cercuri sportivii lumii pe 29 iulie şi până la 14 august 1948. După Paris, oraşul de pe Tamisa a fost a doua metropolă care organiza pentru a doua oară întrecerile olimpice. Au răspuns provocării 59 de naţiuni care au trimis 4062 de sportivi.Germania şi Japonia, răspunzătoare pentru declanşarea războiului, nu au fost admise. În acelaşi timp au lipsit şi ţările care intraseră în sfera de influenţa Uniunii Sovietice, printre acestea şi ţara noastră. Păcat pentru că la vremea respectivă România avea câţiva atleti care puteau fi medaliaţi, sprinterul Ion Moina, care realizase rezultate superioare campionului olimpic la sprint.

Primul aur din palmares şi revelaţia, sportivii români

Ediţia a XV-a din 1952 de la Helsinki (19 iulie-3 sugust), a fost pentru sportivii tricolori revelaţia surprinzătoare pentru mulţi. Cu cea mai mare delegaţie de până atunci, 128 sportivi, din care 117 bărbaţi, România a participat la 14 sporturi şi 67 probe. Un mănunchi de 4 medalii din care prima, de aur, o alta de argint şi 2 de bronz au propulsat ţara noastră pe locul 22 în clasamentul pe naţiuni din cele 69 participante. Primul aur românesc a fost obţinut la tir prin Iosif Sârbu în proba de puşcă 40 focuri pozitia culcat, care a realizat punctajul maxim. Tirul a mai adus o medalie, cea de bronz în proba de pistol viteză prin Gheo