Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Generalul Breedlove (SUA): Rusia, prima sursă de îngrijorare în Europa

Publicat in Ziua Veche, vineri 12 aprilie 2013 ·

Rusia va continua să fie “prima sursă de îngrijorare” în Europa în anii care vin, iar SUA şi NATO trebuie “să-şi arate susţinerea faţă de aliaţii lor care trăiesc în sfera de influenţă autoproclamată de Rusia”, a declarat joi generalul american Philip Breedlove, desemnat să preia conducerea forţelor militare americane şi NATO în Europa (SACEUR).

“Rusia va rămâne prima sursa de îngrijorare în regiune până în 2020, datorită poziţiei sale geografice, resurselor sale naturale, militare şi dorinţei de influenţă regională”, chiar dacă se confruntă cu “slăbiciuni sistemice”, a afirmat generalul în scris, în cadrul audierii pentru confirmarea sa de către Senatul american la conducerea NATO, transmite AFP.

Statele Unite ale Americii şi NATO trebuie, în opinia sa, “să-şi arate susţinerea faţă de aliaţii lor care trăiesc în sfera de influenţă autoproclamată de Rusia”.

El a recunoscut însă că aşa-numita politică de “resetare”, iniţiată în 2009 de preşedintele Barack Obama în raport cu Moscova, a marcat o pauză de când la Kremlin a revenit Vladimir Putin. În acest context, generalul Breedlove a subliniat în faţa senatorilor necesitatea “de a întinde o mână” Moscovei, în ciuda diferenţelor privind Siria sau scutul antirachetă european.

Destinat să asigure o umbrelă contra unei ameninţări balistice limitate dinspre Iran, scutul antirachetă este perceput de Rusia ca un mijloc ce poate aduce atingere securităţii sale şi potenţialului său de descurajare nucleară, transmite Agerpres.

“Continuăm să credem că o cooperare cu Rusia în domeniul apărării antirachetă ar permite îmbunătăţirea securităţii NATO şi a Rusiei la un moment dat “, a mai spus generalul american, potrivit căruia “ar trebui să se renunţe la tratarea sau considerarea Rusiei drept un duşman şi la încercarea de a o aduce la un parteneriat”.

Dacă va fi confirmat de Senat, generalul Breedlo

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 41 minute
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Marcel Ciolacu a fost primit de preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu este primit, ţmarţi, la ora transmiterii ştirii, la în Curtea Palatului Prezidenţial din Ankara, de preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan. De la ora 17.00, cei doi oficiali vor participa la ceremonia de semnar

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături şi bătaie în Parlament / Florin Roman spune că a fost agresat de Dan Vîlceanu

Mediafax acum o ora
În urmă cu puţin timp, România a văzut cum doi foşti miniştri ai PNL îşi rezolvă diferendele cu metode de cartier, învăţate în spatele blocurilor, scrie pe Facebook vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Boigdan Rodeanu. El spu

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 48 minute
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Preşedintele Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii

News.ro acum 48 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Klaus Iohannnis va avea discuţii

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum o ora
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Victor Angelescu confirmă: „Contractul lui Daniel Niculae la Rapid nu va mai fi prelungit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Acționarul minoritar al Rapidului, Victor Angelescu, a anunțat încetarea colaborării cu președintele clubului, Daniel Niculae, implicat în dosarul materialelor pirotehnice introduse în stadion. Victor Angelescu, acționar Rapid

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 5 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

12°/27°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°