Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RAV4, fără excese atât în oraș, cât și pe drumuri de munte

Publicat in Capital, sâmbătă 20 august 2011 ·

Aflat de mai bine de 15 ani în gama Toyota, RAV4 continuă să reprezinte un etalon în segmentul SUV-urilor compacte. Într-o clasă tot mai competitivă, japonezii mizează pe corectitudine.

Vestită ani de-a rândul pentru fiabilitatea modelelor sale, compania niponă Toyota a primit o lovitură devastatoare când a fost nevoită să cheme la service, mai mult sau mai puțin justificat, peste opt milioane de vehicule vândute în toată lumea. Încrederea clienților, puternic zdruncinată de o campanie de „recall“ atât de amplă nu putea fi recâștigată decât mizând pe calitate.

Intrat pe piață într-un moment atât de dificil, face-liftul modelului RAV4 a avut sarcina, alături de celelalte modele din gamă, să demonstreze clienților că mașinile cu emblema Toyota pe capotă sunt la fel de sigure și de fiabile ca și în trecut. Din nefericire, reușita acestui demers a fost anihilată de problemele cauzate de cutremurul din primăvara acestui an. Cu toate acestea, modelele Toyota păstrează aura de vehicule adaptate oricăror dorințe și sunt predispuse la a suporta orice fel de drum.

În acest context dificil, modelul Toyota RAV4 a reușit să se mențină în vârful listei de achiziții a oricărui doritor de vehicul sport-utility. Curioși să aflăm cu ce atrage atât de mult clienții modelul Toyota am testat varianta Executive, dotată cu un propulsor de 2,2 litri alimentat cu benzină, tracțiune integrală și cutie de viteze automată cu 6+1 trepte.

La capitolul design exterior nu sunt multe de spus. Pe de o parte, pentru că gusturile nu se discută, iar pe de alta, pentru că modificările modelului actual față de cel anterior sunt ample doar în partea frontală unde au fost folosite elemente stilistice preluate de la modele Avensis și Corolla.

În habitaclu se remarcă spațiul peste media clasei oferit atât pasagerilor din față, cât, mai ales, celor așezați pe bancheta din spate. Und

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 38 minute
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 3 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum o ora
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Belgia: Un șofer de camion român, ucis de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri sunt cercetați

HotNews acum 19 minute
Cinci tineri urmează să compară marţi în faţa justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru „asasinat”, bănuiţi că au aruncat de pe un pod un capac de canal care a ucis un camionagiu român, a indicat luni parchetul din Namur (centru), relatează A

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 4 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 7 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 7 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Guvernul din Georgia spune că va vota marţi legea contestată referitoare la "influenţa străină"

News.ro acum o ora
Premierul georgian a promis că parlamentul va vota marţi proiectul de lege privind "influenţa străină", în ciuda manifestaţiilor de masă care denunţă un text ce îndepărtează ţara de Europa şi o îndreaptă spre Moscova, relatează AFP. "Parlamentul va

Vremea

București
acum

13°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

12°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

11°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°