A fost odată un împărat care avea trei fete. Într-o zi le-a întrebat cât de mult îl iubesc. "Ca mierea", a spus cea mare. "Ca zahărul", a răspuns mijlocia. "Ca sarea în bucate", a şoptit mezina. Înfuriat, împăratul a gonit-o. Ajunsă la palatul altui împărat, ea s-a angajat servitoare. Dar era atât de harnică şi de isteaţă, încât prinţul a cerut-o în căsătorie. La nuntă a fost invitat şi tatăl miresei, căruia fata i-a pregătit, pe ascuns, bucatele. Împăratul înghiţea cu noduri şi, când şi-a acuzat gazda că-şi bate joc de el, mireasa a recunoscut că ea a gătit pentru tatăl său. Doar cu miere şi zăhar, iar în solniţă a turnat zahăr praf, ştiind că împaratului nu-i place sarea în bucate. Tatăl şi-a recunoscut greşeala şi şi-a îmbrăţişat fata pe care o crezuse pierdută.
Cei care au făcut reclama la Măgura - "prăjiturica prăjiturelelor" n-au citit povestea lui Petre Ispirescu... Ea şi el, pe treptele de la intrarea într-o facultate (intuim, că n-am reperat încă instituţa de învăţământ). Ea stă în fund şi-n capul scărilor, strângându-şi genunchii, "să nu facă poze" (de unde rezultă că-i vreo boboacă din anul I). El, vreo cinci trepte mai jos, citeşte o carte. De ce pe trepte?! Acolo l-a pus regizorul să stea! Pe lângă ei trec studioşii, grăbindu-se la cursuri. Prim-plan pe ea: are o pălăriuţă benga pe cap şi mănâncă ceva. Şi pe el, din privire, din treapta pe care stă cu fundul şi până-n creştet, se simte prin sticlă cum îi salivează ochii. Vocea din off - "tot ce vreau de la tine" (crantz din prăjiturică) e doar o privireee!". Iar el întoarce capul peste umăr şi-i aruncă o ocheadă à la James Dean, de unde rezultă că puterea mentalului funcţionează. Şi că nu toate mentalistele sunt Ildiko, cu prosoape înfăşurate în jurul căpătânii, pentru unele e de ajuns doar o lovitură de geană aplicată-n ceafă, după care...
"Şi-o primă întâlnire numai lapte şi mie
