Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mel Gibson este acuzat de antisemitism de un scenarist de la Hollywood

Publicat in Gandul, joi 12 aprilie 2012 ·

Scenaristul Joe Eszterhas l-a acuzat pe Mel Gibson că nu a vrut să regizeze un film la care cei doi ar fi trebuit să colaboreze din cauză că Eszterhas este evreu, scrie Daily Mail.

Scenaristul i-a adresat lui Mel Gibson o scrisoare deschisă de nouă pagini, intitulată ''The wrap'', în care îl acuză de antisemitism. El spune că regizorul ’’urăşte evreii şi că s-a bucurat când John Lennon a fost împuşcat’’.

Acuzaţiile sale vin după ce atât Mel Gibson, cât şi studiourile Warner Bros, i-au refuzat ultimul scenariu, intitulat ’’The Maccabees’’, în care este vorba despre un războinic evreu care a învins armatele greacă şi siriană în secolul 2 î. Hr.

’’Am ajuns la concluzia că motivul pentru care nu vrei să faci acest film este că urăşti evreii. De fapt, singurul motiv pentru care ai fi făcut acest film ar fi fost dacă ai fi reuşit să-i converteşti pe evrei la creştinism’’, scrie Eszterhas.

El a mai spus că Mel Gibson s-ar fi bucurat în clipa în care John Lennon a fost împuşcat, pentru că merita asta. Conform spuselor sale, Gibson ar fi declarat că ’’Lennon se crede mesianic. E suficient să-i asculţi cântecul ’’Imagine’’ ca să-ţi dai seama de asta. Urăsc acel cântec’’.

Eszterhas spune că nu e prima dată când Mel Gibson dă dovadă de antisemitism. El a amintit şi episodul din 2006, când Gibson a captat atenţia presei dupoă ce a fost arestat în Malibu din cauză că a fost prins conducându-şi automobilul sub influenţa alcoolului. Atunci, vedeta a şocat Hollywood-ul după ce i-a spus poliţistului care l-a reţinut că "evreii sunt responsabili pentru toate războaiele din lume". Actorul originar din Australia şi-a cerut ulterior scuze pentru această afirmaţie.

Mel Gibson a reacţionat şi a redactat la rândul său o scrisoare deschisă în care a spus că toate acuzaţiile lui Eszterhas sunt nişte minciuni.’’Ţi-am citit scrisoarea. Nu pot să-ţi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum o ora
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum 41 minute
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

O comedie de acțiune cu Ryan Gosling dă startul sezonului de filme de vară cu un debut dezamăgitor în box office-ul nord-american

HotNews acum o ora
„The Fall Guy", o comedie de acţiune cu Ryan Gosling şi Emily Blunt, a dat startul sezonului cinematografic de vară fără prea multă vervă. Filmul, susţinut de Universal şi regizat de David Leitch, a avut încasări sub aşteptări: 28,5 milioane de dola

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Ursula von der Leyen va cere o concurenţă „echitabilă” cu China în timpul întâlnirii cu Xi Jiping

Adevarul acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că va cere o concurenţă „echitabilă” cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, informează AFP, scrie AGERPRES.

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum o ora
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Vremea

București
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°