O mare parte dintre sindicalistii din sistemul bugetar din judetele Botosani, Bacau, Neamt, Suceava, Iasi si Vaslui participa, luni, la greva de o zi, aceasta afectand in special sistemul de invatamant, cursurile fiind suspendate, dar si cel sanitar, unele unitati medicale asigurand doar urgentele, informeaza Mediafax.
Judetul Iasi:
Peste 20.000 de sindicalisti din cadrul Aliantei Bugetarilor se afla, luni, in greva generala, cele mai afectate domenii fiind educatia si sistemul sanitar.
Laviniu Lacusta, vicepresedinte al Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) Iasi, afiliata la Federatia "Spiru Haret" a declarat, corespondentului MEDIAFAX, ca aproximativ 10.000 de cadre didactice, membri ai sindicatului, au intrat in greva.
"Aproximativ 95 la suta dintre membrii nostri sunt in greva. In majoritatea scolilor nu se fac ore, elevii fiind informati din timp sa nu vina astazi (luni - n.r.) la scoala", a afirmat Laviniu Lacusta.
De asemenea, participa la protest si aproximativ 2.000 de membri ai FSLI din Iasi.
In schimb, sindicalistii ieseni din cadrul Federatiei Educatiei Nationale, respectiv cateva sute de persoane, nu participa la greva.
"La Colegiul «Octav Bancila», profesorii sunt jumatate afiliati la Spiru Haret, jumatate la FEN. Din acest motiv, s-a decis sa se intre la ore, pentru a nu-i bulversa pe elevi", a explicat Laviniu Lacusta, vicepresedinte USLIP Iasi.
Si in universitatile de stat din Iasi, profesorii se afla in greva. Cei mai multi grevisti sunt de la Universitatea Tehnica, unde 70 la suta dintre profesori sunt afiliati Federatiei Alma Mater. La Universitatea Agronomica, Universitatea Alexandru Ioan Cuza si Universitatea de Medicina, participarea la protest este cuprinsa intre 40 si 60 la suta.
In sistemul medical, aproximativ 7.0