In 1953, sase tineri elevi de la Liceul "Al. Papiu Ilarian" din Targu Mures au indraznit sa protesteze, in felul lor - mai mult in gluma decat in serios -, fata de prezenta sovietica in Romania.
Au fost arestati, anchetati timp de o luna la sediul Securitatii din Targu Mures, apoi judecati si condamnati la munca silnica pentru uneltire contra ordinii sociale. Minele de plumb unde si-au ispasit condamnarile le-au marcat grav sanatatea.
Astazi, vizibil marcat, mai traieste doar unul singur din grupul celor sase. Inca se mai teme. Nu pentru el, ci pentru nepotii lui.
Alexandru Draghici, Augustin Poptamas, Alexandru Vancea, Alexandru Bucur, Constantin Senchea si N.P., cel care ne-a relatat cele intamplate - si care ne-a rugat sa-i respectam anonimatul - au format grupul celor sase.
Elevi in clasa a XI-a si foarte buni prieteni, erau copii unor "fosti"(chiaburi, preoti greco-catolici, ofiteri deblocati) si, prin urmare, considerati elemente ostile. Cei sase tineri nu puteau urma scoala la zi, ci numai la seral, ei trebuind sa-si dovedeasca adeziunea la noul regim prin munca.
In masura in care dupa 10-12 ore pe santier se mai simteau in stare sa urmeze si scoala, puteau sa o faca. Foarte multi renuntasera. Intre cei sase exista insa o solidaritate deosebita, probata in timp.
Daca unul nu putea sa vina intr-o zi la scoala, ceilalti ii suplineau lipsa asa cum puteau si il ajutau sa recupereze materia, astfel ca reusisera sa ajunga in clasa a XI-a, cu rezultate relativ bune.
Fotograful de la Securitate
In noaptea de 6 spre 7 noiembrie 1953, cei sase tineri au lipit mai multe afise in Targu Mures. Afisele ii indemnau pe locuitorii din oras sa nu iasa la marea demonstratie care urma sa aiba loc a