Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două fetiţe au încercat să se sinucidă

Publicat in Adevarul, marți 23 martie 2010 ·

Minorele au fost abadonate de mamale lor, plecate de ani buni în străinătate. Abandonate de părinţi şi vizitate foaret rar de rude, fetele au încercat să iasă în evidenţă printr-un gest extrem. Au fost salvate de un şofer din Sibiu.

Copilele au fugit, duminică noaptea, din Centrul de primire în regim de urgenţă „Domino" din Ghimbav, cu gândul de a-şi pune capăt zilelor. Larisa, de 13 ani, a vrut să se sinucidă pentru că era sătulă de temele pentru şcoală, iar Rania, de 10 ani, ducea prea tare dorul părinţilor.

Pentru a putea evada din Centru, fetiţele au improvizat o frânghie dintr-un cearşaf, au coborât pe o ţeavă şi au escaladat gardul instituţiei. Din fericire pentru ele, un şofer care mergea spre Sibiu le-a văzut pe marginea Drumului Naţional 1, între Ghimbav şi Codlea, şi a oprit maşina.

„M-am mirat ce căutau ele acolo. S-au urcat în maşină şi erau foarte speriate. Mi-au povestit că au evadat din centru şi au vrut să se sinucidă, fiindcă femeile de acolo le-au bătut. Amândouă mi-au spus că, mai demult, şi-au tăiat venele cu lama", a poveştit reporterilor „Adevărul de Seară" şoferul salvator, Ioan Popa, de 57 de ani, din Sibiu.

Provin din familii dezorganizate

Evadarea fetelor a ajuns şi la urechile poliţiştilor, dar şi a rudelor celor două fetiţe. Mătuşa Larisei, Liliana Runceanu, de 46 de ani, spune că fata i-a creat numai probleme.

„A vrut să se arunce de la etajul 4, îmi lua bani din casă pe ascuns şi nu vroia să meargă la şcoală şi să-şi facă şi lecţiile", spune Liliana Runceanu. Femeia a avut grijă de Larisa, până ca aceasta să ajungă la Centrul „Domino", acum o lună.

„A avut cele mai bune condiţii. Părinţii ei sunt depărţiţi. Mama ei este plecată de 6 ani în Italia şi de 4 ani încoace nu mai ştim nimic de ea. Tatăl ei stă în Bucureşti, nu are serviciul stabil şi nu poate avea grijă de ea", spune Liliana Runcea. @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum o ora
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 2 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 2 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 6 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 3 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum o ora
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Primăria Capitalei, dată în judecată. Instituția, acuzată că a retrocedat abuziv 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR

Ziare.com acum 3 ore
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a anunțat miercuri, 8 mai, că a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR despre care afirmă că au fost retrocedate ”în mod abuziv” în mai 2005. ”A

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum o ora
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Cauzele șomajului de lungă durată în România: deficitul de competențe și munca la negru - raport UE

HotNews acum 51 minute
Factorii care explică şomajul de lungă durată în România includ deficitul de competenţe şi o pondere semnificativă a muncii la negru, care era estimată la 1,4 milioane de persoane, arată o analiză de ţară a Comisiei Europene publicată miercuri, info

Extrema dreaptă germană face "propagandă pentru Putin şi spionaj pentru Rusia", acuză Ursula von der Leyen cu o lună înainte de alegerile europene

Ziare.com acum o ora
Cu o lună înainte de alegerile europene, Ursula von der Leyen, aduce acuzații grave extremei drepte germane, susținând că face "propagandă pentru Putin" şi "spionaj pentru Rusia", relatează AFP. La congresul de la Berlin al formaţiunii Uniunea Creşt

Vremea

București
acum

18°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°