Nu cred să fi scăpat cuiva proporţiile neobişnuite date în acest an Zilei Naţionale a României de către organele de partid şi de stat ale USL.

Lesne de sesizat, de exemplu, cheltuielile exagerate pentru a împodobi edificiile publice, în frunte cu clădirea Guvernului.

S-a vrut să se exprime printr-un consum aiuritor de pînză de steag mîndria de a fi român în condiţiile în care un plan de construit toalete publice civilizate ne-ar fi făcut să ne simţim mult mai mîndri ca români decît acum, cînd avem la dispoziţie, pentru a ne exprima fiziologic, doar tufişurile şi zidurile de la colţ de stradă.

Ce-a urmărit Puterea USL prin accentul deosebit pus pe Ziua de 1 decembrie?

În nici un caz să inducă românilor starea de sărbătoare, absentă de mulţi ani din sufletele lor.

Aşa cum ne arată şi maşinăria de propagandă şi agitaţie, USL a vrut să inducă în sufletele concetăţenilor un orgoliu naţionalist exacerbat.

Proporţiile, dar mai ales pretextul folosit de propaganda oficială în cazul Zilei Naţionale, stau mărturie, la o lectură mai atentă, de ambiţiile celor ajunşi la Putere.

Ziua Naţională din comunism – 23 august – a fost prilej mai întîi de a sărbători eliberarea României de sub toate jugurile de către Marea Uniune Sovietică.

O dată asumată independenţa faţă de Moscova, 23 august a fost un prilej pentru ca organele de partid şi de stat să facă mare caz de destinul românesc în Istorie.

În anii Ceauşescu, sărbătorirea lui 23 august 1944 a exprimat ambiţii politice.

Într-o prima fază, Ziua Naţională a fost un excelent pretext de a elogia măreţele realizări ale socialismului, începute, fireşte, la 23 august 1944.

Ulterior, Ziua Naţională s-a transformat într-una din numeroasele zile ale lui Ceauşescu.

Se vorbea mai puţin de România, ba chiar şi de socialism, şi mai mult, dacă nu chiar numai, despre Nicolae Ceauşe