Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recitaluri cu poezie eminesciană la Sibiu

Publicat in CityNews Alba, luni 14 ianuarie 2013 ·

Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu marchează ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu şi Ziua Naţională a Culturii printr-o serie de recitaluri de poezie programate în mai multe spaţii publice din oraş.

"În acest an nu a mai fost nevoie să căutăm spaţii pentru recitaluri fiindcă managerii acestora ne-au invitat înainte să le propunem un program, ceea ce e un sentiment plăcut. Noi credem că e important să ne promovăm patrimoniul, limba şi obieciurile, iar Eminescu e unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai culturii româneşti.“ a declarat Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional din Sibiu.

Poezia eminesciană revine în atenţia publicului după ce ziua de 15 ianuarie, ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, a devenit Ziua Naţională a Culturii.

Seria recitalurilor la Sibiu începe luni, 14 ianuarie, ora 14:00, cu un spectacol de poezie pregătit de Geraldina Basarab, Dana Lăzărescu şi Rodica Mărgărit la sediul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu.

Programul va continua marţi, 15 ianuarie, cu alte trei recitaluri care au la bază scrisorile dintre Veronica Micle şi Mihai Eminescu și va avea loc la Biblioteca Judeţeană ASTRA, corpul B, de la ora 11:00. Intitulat „Eminul meu iubit“, spectacolul este realizat de actorii Renate Müller Nica şi Cătălin Neghină.

Actriţa Ioana Blaga Frunzescu ne invită marţi, de la ora 12:00 la o „Întâlnire culturală de ziua lui Eminescu“ ce va avea loc în Parcul Sub Arini, la bustul lui Mihai Eminescu.

Programul zilei de marţi va fi încheiat de actriţele Lerida Bucholtzer şi Dana Taloş la Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu“ începând cu ora 13:30, cu un recital din „Luceafărul“ şi „Făt Frumos din lacrimă“.

Programul de recitaluri va continua şi miercuri, 16 ianuarie, printr-un moment surpriză organizat de actorii Laura Ilea, Cătăli

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 50 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 9 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 35 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum o ora
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 23 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

16 incidente de securitate legate de drone, în apropierea bazelor aeriene din România

HotNews acum 11 minute
În ultimii doi ani, au fost identificate 16 incidente de securitate în apropierea bazelor aeriene din România, legate de suspiciuni privind drone sau sisteme aeriene fără pilot, a transmis Statul Major al Forţelor Aeriene la solicitarea Europa Liber

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum 54 minute
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°