Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dovleceii ţin la siluetă

Publicat in Jurnalul, marți 14 iulie 2009 ·

Dacă sunteţi în căutarea unor alimente cu puţine calorii, dar şi sănătoase în acelaşi timp, vă recomandăm, pentru această perioadă, dovleceii. 100 de grame de dovlecei au doar 18 calorii, ceea ce înseamnă că un kilogram de dovlecei conţine mai puţine calorii decât 100 grame de pâine - care au între 250 şi 300 de calorii.

Aceste legume sunt bogate în apă (89%), prin urmare sunt foarte indicate în acest sezon călduros, iar în curele de slăbire contribuie la scăderea în greutate şi detoxifierea uşoară şi eficientă, fără un regim dur. Mai mult, vitaminele şi mineralele din compoziţia dovleceilor au numeroase beneficii pentru sănătate. Prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, atrage atenţia totuşi că dieta nu trebuie să se bazeze exclusiv pe această legumă.

"Dovleceii sunt bogaţi în vitamine şi minerale, dar nu conţin proteine sau grăsimi. Dacă vrem să ne păstrăm silueta, dar în acelaşi timp să avem o dietă echilibrată ar trebui să mâncăm şi alimente cu grăsimi şi proteine de bună calitate", ne sfătuieşte specialistul.

Potasiul, care se găseşte din belşug în compoziţia dovleceilor, stimulează funcţionarea sistemului cardiovascular şi a celui nervos. Benefic pentru sistemul nervos este şi magneziul din compoziţia acestor legume. Dovleceii conţin, de asemenea, vitaminele C, E şi betacaroten, care au proprietăţi antioxidante. Din acest motiv, profesorul Mencinicopschi îi recomandă în prevenţia şi tratamentul răcelilor, guturaiului şi gripei.

PROTEJEAZĂ VEDEREA

Betacarotenul previne cataracta şi degenerescenţa maculară legată de vârstă, motiv pentru care dovleceii nu ar trebui să lipsească din alimentaţia vârstnicilor, în mod deosebit. Fibrele alimentare din compoziţia dovleceilor reglează tranzitul intestinal, previn constipaţia, scad colesterolul şi reduc astfel riscul bolilo

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian

News.ro acum 24 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania vor anunţa, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 32 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

[P] Plafonarea gândită de PSD a adus beneficii pentru toată lumea: consumatori, companiile din energie și stat

HotNews acum o ora
Schema de plafonare a energiei, introdusă de Guvernul condus de Marcel Ciolacu și prelungită până la 1 aprilie 2026, a împiedicat o explozie a prețurilor, a dus la reducerea inflației și le-a oferit consumatorilor casnici și economici predictibilita

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 36 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 20 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

VIDEO O tornadă ucigașă a distrus un orășel din Iowa

HotNews acum 2 ore
O puternică tornadă a trecut a făcut ravagii marți într-un orășel din Iowa, ucigând mai multe persoane și rănind cel puțin 12 oameni, au anunțat autoritățile, potrivit Reuters. Orașul Greenfield din Iowa după o tornadă majorăFoto: Hannah Fingerhut /

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°