Scena internaţională este "condimentată" de prezenţa unor şefi de stat sau de guvern, care tind să schimbe radical stereotipurile şi să impună un alt mod de a face politică Deşi ţin

Scena internaţională este "condimentată" de prezenţa unor şefi de stat sau de guvern, care tind să schimbe radical stereotipurile şi să impună un alt mod de a face politică

Deşi ţin în mână frâiele unor naţiuni, refuză să îşi pună în aplicare proiectele politice conform şabloanelor, iar viaţa personală e un model

de non-conformism.

Nicolas Sarkozy, 53 de ani, a devenit, fără îndoială, unul dintre cei mai mediatizaţi lideri, după ce a câştigat alegerile prezidenţiale din Franţa, în mai 2007. "Personajul" Sarkozy şi viaţa lui privată sunt întoarse pe toate feţele graţie comportamentului său ce, nu o dată, a constituit un spumos subiect de presă.

Despre "Sarko", supranumit "preşedintele bling-bling" (în parte) din cauza apetenţei sale pentru obiectele sclipitoare, "Le Nouvel Observateur" spune că, de când a intrat în politică, acum mai bine de 30 de ani, şi-a depus toată energia unui singur scop: acela de a cuceri Palatul Elysee.

Un ţel precis

Hiperactiv şi voluntar, Sarkozy şi-a dorit enorm rolul de preşedinte, nu pentru că ar fi foarte interesat de soarta poporului pe care îl păstoreşte, ci din cel mai pur egoism şi orgoliu, au susţinut deseori detractorii săi. De altfel, scrie publicaţia amintită, acest fapt se poate observa din modul în care îşi concepe discursurile, punctate excesiv cu formule de genul "eu vreau", "eu propun", "doresc".

Cotidianul "Le Parisien" a scos la iveală aceeaşi "meteahnă" ţinând de hiperego-ul prezidenţial, publicând o declaraţie a liderului de la Elysee, care, în martie 2005, a spus: "Singurul lucru care mă interesează este să fiu într-o zi preşedinte al Franţei".

Dependent de prezenţa feminină @N_P