Ionica Tarău a înţeles de la copilul său cu ce probleme se confruntă hipoacuzicii şi a făcut o fundaţie prin care să îi sprijine. Ionica Tarău este, de când se ştie, o luptătoare. Când şi-a propus un obiectiv l-a atins întotdeauna chiar dacă nu i-a fost uşor. A mers înainte şi obişnuieşte să spună că ceea ce nu te omoară te face mai puternic. Este de meserie inginer dar nu a practicat niciodată pentru că şi-a dorit să lucreze cu oameni şi asta a şi ajuns să facă.

După cum singură recunoaşte, viaţa Ionicăi Tarău a început 1990 când era studentă în ultimul an de facultate, la Universitatea Politehnica. Atunci l-a adus le lume pe Mihai, fiul ei, care i-a schimbat total viaţa.

Era extrem de fericită dar, la un moment dat, şi-a dat seama de faptul că micuţul ei avea o problemă: nu vorbea şi nu mergea. L-a dus la diverşi medici care nu după multă vreme au dat verdictul: problemele medicale iremediabile ale copilului erau cauzate de rh-ul negativ al mamei.

Femeia s-a împăcat cu ideea că are un copil hipoacuzic şi a încercat să facă totul să îl ajute. Îi era însă foarte greu pentru că tratamentele erau foarte scumpe iar ea nu avea suficienţi bani şi nici informaţii despre boală. Nu şi-a părăsit, însă, niciodată copilul şi a fost lângă el în fiecare moment.

Chiar şi când a început şcoala mergea şi stătea cu el în bancă şi învăţa cot la cot cu el. De parcă problemele sale nu erau suficiente, în anul 1997 Mihai a avut un accident de maşină în urma căruia a fost supus unei operaţii pe creier.

Pe lângă ajutorul financiar al familiei, Ionica a mai primit unul nesprerat de la o familie din Statele Unite ale Americii. Este vorba despre familia Emiliei Sacalis, o femeie care a auzit despre problemele lui Mihai şi care a început să îi trimită periodic bani pentru tratament.

În tot acest timp Ionica Tarău a continuat să lupte pentru drepturile sale