Președintele ungar Pal Schmitt și-a anulat toate întâlnirile pe care le avea programate astăzi, la o zi după ce Universitatea Semmelweis din Budapesta i-a retras diploma de doctorat în urma acuzațiilor de plagiat. Reprezentanții opoziției cer demisia președintelui, iar presa face speculații pe seama posibililor succesori ai lui Schmitt. Sursa: REUTERS
Șeful statului ungar urma să aibă o întrevedere cu reprezentanții ministerului slovac de externe și să participe la o reuniune de decernare a unor premii în parlament.
Ancheta făcută de senatul Universității Semmelweis a stabilit că o bună parte a tezei sale de doctorat asupra istoriei Jocurilor Olimpice, susţinută în urmă cu 20 de ani, a fost plagiat. Teza ”se bazează pe o traducere cuvânt cu cuvânt” şi, în plus, este clar că ”lucrarea” nu este decât o traducere de o calitate mediocră, se spune în raportul adoptat ieri de senatul Universității.
Confruntat cu criticile opoziției Schmitt a negat acuzațiile și a afirmat că nu are de gând să demisioneze.
În prima reacție de la izbucnirea acestui scandal, premierul ungar Viktor Orban a afirmat că este decizia șefului statului dacă va demisiona sau nu. ”Numai el poate decide acest lucru”, a afirmat Orban, un aliat al președintelui, potrivit BBC.
Conform legislației maghiare, președintele poate fi demis cu votul a două treimi din majoritatea parlamentară. Schmitt a jucat un rol esențial în susținerea proiectelor premierului conservator Viktor Orban, semnând o serie de legi controversate promovate de șeful guvernului.
Partidul Fidesz al premierului Orban, în cadrul căruia mai mulţi responsabili au fost ostili candidaturii lui Pal Schmitt la preşedinţie, nu a făcut în mod oficial niciun comentariu referitor la acest caz.
Pe de altă parte, partidele de opoziţie au solicitat la unison demisia preşedintelui, care s-a întors aseară la