Bursa a debutat in sedinta de tranzactionare de miercuri cu scaderi de pana la 3%, insa indicii bursieri au revenit pe plus dupa anuntul BNR privind scaderea dobanzii de referinta. Investitorii au vazut aceasta decizie ca pe un sprijin acordat economiei si au revenit la cumparare.
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 1,41%, pana la 3.091,31 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 1,01%, pana la 1.986,77 puncte. Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a castigat 3,04%, pana la 18.519,91 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 1,90%, ajungand la 6.302,55 puncte. Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 2,05%, pana la 318,59 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a crescut cu 1,03%, pana la 436,93 puncte.
Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au atras cea mai mare lichiditate in sedinta de miercuri, de 5,08 milioane lei, iar pretul lor a crescut cu 3,31%, pana la 0,9350 lei, in timp ce titlurile SIF Moldova (SIF2) s-au apreciat cu 2,63%, pana la cotatia de 0,7800 lei. Actiunile SIF Muntenia (SIF4) au urcat cu 0,77%, la 0,6550 lei.Titlurile SIF Transilvania (SIF3) s-au scumpit cu 3,17%, pana la pretul de 0,4560 lei, in vreme ce actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au urcat cu 1,04%, pana la 0,9550 lei.
In domeniul bancar, actiunile BRD s-au apreciat cu 2,72% pana la cotatia de 7,55 lei, in timp ce titlurile Bancii Transilvania au crescut cu 0,93% pana la 1,09 lei. Titlurile Erste Bank (EBS) au castigat 1,13% pana la 80,30 lei, in vreme ce actiunile Bancii Comerciale Carpatica (BCC) au avansat cu 0,81% la cotatia de 0,1250 lei.
Actiunile Flamingo International (FLA) au crescut cu 14,71% pana la 0,0460 lei si nu au mai fost vanza