Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxa auto scumpeşte rablele! Vezi ce taxă de poluare se va plăti pentru o Dacia 1310

Publicat in Jurnalul, joi 29 decembrie 2011 · ·

Noua taxă de mediu, care va intra în vigoare în ianuarie 2012, va determina prăbuşirea pieţei second-hand. De exemplu, o Dacie 1310 veche de 10 ani nu va mai putea fi vândută decât dacă cel care o cumpără va plăti înainte aproape 2.000 de euro drept taxă de poluare, în condiţiile în care valoarea reală a maşinii se găseşte cel mult la jumătatea noului impozit!

Deocamdată nepromulgată de preşedintele statului şi nepublicată în Monitorul Oficial, noua taxă de poluare le produce frisoane celor care intenţionează să-şi achiziţioneze o maşină second-hand în cursul anului viitor. Practic, atât autoturismele care vor fi cumpărate de peste hotare, cât şi cele din ţară care se vor afla la prima vânzare vor fi impozitate identic, cu menţiunea că vorbim despre maşinile înmatriculate în ţară înainte de 1 ianuarie 2007. Surpriza cea mai mare o vor avea însă cei care se vor orienta spre maşini vechi, unde respectiva taxă va reuşi preformanţa stranie să depăşească de câteva ori valoarea bunului! Pentru exemplificare, o Dacie cu zece ani vechime, a cărei valoare de piaţă se cifrează pe la 800-900 de euro, nu va putea fi comercializată decât după ce cumpărătorul va plăti o taxă de mediu de aproape 2.000 de euro, sumă la care se adaugă apoi preţul efectiv al maşinii.

Dealerii şi importatorii de auto noi nu sunt afectaţi de noua taxă de mediu, deoarece aceştia au început de mai multă vreme să includă în preţul de vânzare un bonus constând în scăderea sumei necesare pentru prima înmatriculare. Strategia de marketing a prins, iar la ora actuală majoritatea mărcilor oferă această facilitate. În plus, această taxă de poluare pentru maşinile noi este mai mică cu 25% decât fosta taxă de primă înmatriculare. În schimb, micii comercianţi şi dealerii care activează pe zona second-hand ar putea fi aproape decapitaţi dacă legea va rămâne până la final în forma actuală. @N_

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 51 minute
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături şi bătaie în Parlament / Florin Roman spune că a fost agresat de Dan Vîlceanu

Mediafax acum 30 minute
În urmă cu puţin timp, România a văzut cum doi foşti miniştri ai PNL îşi rezolvă diferendele cu metode de cartier, învăţate în spatele blocurilor, scrie pe Facebook vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Boigdan Rodeanu. El spu

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum 2 ore
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 56 minute
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum o ora
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 4 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Delegația României pentru Jocurile Olimpice de la Paris are un nou membru

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Chiruță (25 de ani), a obținut calificarea la Paris 2024, după ce s-a impus marți în finala probei de schif simplu din cadrul Regatei de la Lucerna. România va fi reprezentată în capitala Franței de 45 de canotori, totalul tricolorilor” ajungâ

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 5 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

28°
mar.

11°/28°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°