Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adunare Generală la CARP Zalău

Publicat in Salajeanul, vineri 5 aprilie 2013 ·

Membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Sălaj s-au reunit ieri pentru a participa la lucrările Adunării reprezentanţilor membrilor CARP.

La întâlnirea care s-a desfăşurat la Clubul Pensionarilor din Zalău au fost prezenţi delegaţi din mai multe comune şi oraşe, reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului şi ai Primăriei Zalău, precum şi directori de instituţii şi reprezentanţi ai Crucii Roşii filiala Sălaj. Pe ordinea de zi a adunării s-au aflat mai multe puncte care au făcut referire la activitatea CARP-ului de anul trecut, precum şi la activităţile care vor avea loc în acest an. Şi pentru că în mijlocul vârstnicilor s-a aflat şi un membru CARP din Dobrin care astăzi a împlinit 86 de ani, Ioan Ivaşcău l-a felicitat şi i-a oferit o mică atenţie şi o felicitare din partea colegilor. Evenimentul a continuat cu prezentarea bilanţului de activităţi pe anul 2012, ocazie cu care am fost informaţi că anul trecut peste 5.500 de pensionari au beneficiat de împrumuturi în valoare de peste 110 miliarde de lei vechi, iar alţi peste 280 de vârstnici au primit ajutoare nerambursabile în valoare de 50 de lei.

Medicamente mai ieftine pentru membrii CARP

Tot cu această ocazie, Ioan Ivaşcău a precizat că în acest an se va menţine colaborarea contractuală cu cele cinci cabinete medicale de specialitate - oftalmologie, interne, ORL, stomatologie şi pneumologie, prin care membrii CARP pot beneficia de consultaţii şi operaţiuni cu reducere, precum şi cu două farmacii care asigură vârstnicilor medicamente cu reducere de cinci la sută din suma plătită. În privinţa excursiilor, o activitate foarte îndrăgită de pensionari, reprezentanţii CARP au precizat că acestea vor continua şi în acest an, cu atât mai mult cu cât se doreşte ca până în jurul datei de 1 iulie să fie dat în folosinţă şi hotelul din Boghiş, proprietatea CARP. Trebuie spus de asemenea că, în cadrul

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 4 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 3 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 9 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Ciolacu, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile: Important este că nu mai există acele jigniri directe

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile, că important este că „nu mai există acele jigniri directe”. „Câştigăm noi în diaspora!”, a spus Ciolacu, relatează News.ro. M

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Vremea

București
acum

11°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

10°
lun.

6°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
joi

8°/18°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

10°/21°