Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duplicitatea partidului roşu

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 26 decembrie 2013 ·

Am mai bifat un Crăciun fără comunişti la putere, dar cu amintirea încă vie a acelui Crăciun din 1989, când reprezentanţii Frontului Salvării Naţionale i-au împuşcat pe Ceauşeşti.

Cred că trebuie să dispară şi ultimele trei generaţii ca românii să nu mai fie bântuiţi de acea execuţie ticăloasă, programată de "emanaţi" într-o Zi Sfântă şi menită să confere legitimitate actului de confiscare a revoltei populare. Amintiţi-vă că n-a fost nicio explozie de bucurie în momentul în care s-a anunţat că soţii Ceauşescu au fost executaţi! La scurt timp după vizionarea imaginilor de la Târgovişte, poporul s-a trezit din transă. Ion Iliescu şi ai lui ne-au spus că dictatorii au fost ucişi pentru liniştea noastră. An de an apoi, la fiecare Crăciun, actorii politici emanaţi şi aflaţi la putere s-au arătat grijulii cu liniştea noastră, invocând-o mereu când aveau interes. Pe revoluţionarii cu certificate şi privilegii şi-i făceau aliaţi în momentele de dinaintea comemorării eroilor ucişi în decembrie 89. Tot pentru a fi linişte în ţară... Sfânta şcoală bolşevică!

Duplicitatea preşedintelui Iliescu şi a partidului său îmi amintesc că ne-a indignat şi în pragul sărbătorilor de iarnă din 2001 sau 2002. Atunci, Ion Iliescu a acordat decoraţii echipei radioului "Europa liberă", deşi pe unii membri îi criticase aspru pentru poziţiile lor despre schimbarea regimului de la Bucureşti. Constantin Neculai Munteanu şi Emil Hurezeanu fuseseră deseori tăvăliţi prin mocirla răzbunării feseniste. Ce a sesizat atunci presa şi a amendat? Chiar în ziua în care Iliescu îi decora, afirmând că dă astfel un semnal politic reconcilierii, pe holul Palatului Cotroceni, Emanuel Valeriu îşi lansa cartea în care îi înfiera pe jurnaliştii de la "Europa liberă"!

Parafrazându-l pe Mihai Beniuc, celebrul poet comunist, "toboşarii vremurilor noi" au păstrat tradiţia partidului roşu: în prag de Crăciun

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 6 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 6 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 7 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 6 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 6 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 6 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 6 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 8 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°