Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) a prezentat ieri rezultatele anchetei declanşate după ce consilierul judeţean Gheorghe Sarafinceanu a acuzat instituţia că este o veritabilă „fabrică de morţi”. Declaraţia acestuia a fost făcută imediat după ce soacra sa, Rodica Mihai, a decedat în acest spital, pe 21 septembrie, Sarafinceanu susţinând că ruda sa a fost de fapt o victimă a dezinteresului cu care sunt trataţi pacienţii la Judeţean. Direct vizat a fot Ilie Olteanu, şeful secţiei de Gastroenterologie, medic la care a fost internată, pe 14 septembrie, soacra consilierului judeţean, cu diagnosticul de „constipaţie cronică de investigat”. Bolnavei i s-a făcut o colonoscopie, investigaţie în urma căruia i s-a perforat colonul. După ce 12 ore a fost abandonată în salon, din cauza infecţiei s-a ajuns la peritonită. Rodica Mihai a fost operată de urgenţă pe 18 septembrie, decedând însă trei zile mai târziu, în urma unui infarct. Sarafinceanu acuza la acel moment neglijenţa medicilor, demonstrată, susţinea el, prin faptul că nici la patru zile de la internare în fişa de observaţie a pacientei (în vârstă de 81 de ani), nu era menţionat că aceasta era bolnavă de inimă şi avea un singur rinichi.
În urma articolelor apărute în presă referitor la acest caz, ASP s-a autosesizat declanşând o anchetă administrativă, iar concluziile prezentate ieri îl incriminează clar pe medicul Ilie Olteanu. „S-a constatat neglijenţă gravă în întocmirea foii de observaţie. Este un model de cum nu trebuie făcut. Medicul Olteanu trebuia să se gândească că poate avea loc un accident, dar nu a lăsat pacienta în observaţie. Aceasta a murit din cauza unei complicaţii care dacă era descoperită în timp util poate nu s-ar fi ajuns la o peritonită atât de gravă. Noi propunem sancţionarea administrativă, conform Codului Muncii, a tuturor celor care se fac vinovaţi”, a declarat Alexandru Grigoriu, direc