Adrian Nastase sustine ca este nevinovat, ca toate dosarele prin care este acuzat sunt executate fara temei de catre DNA, la comanda politica. Intrebat de ce tergiverseaza aparitia – si inlaturarea suspiciunilor – in fata instantei, prevalandu-se de artificii procedurale, spune ca nu are incredere intr-o justitie influentata de dusmanii politici.
Logica invocata de catre Elena Udrea este cu totul similara: nu se prezinta, pentru a-si dovedi nevinovatia, in fata comisiei de ancheta, pentru ca are motive sa creada ca aceasta nu doreste aflarea adevarului, ci distrugerea sa politica. Paralela se opreste aici, pentru ca strategiile adoptate de cei doi politicieni difera radical: in timp ce Nastase este eminamente defensiv si mizeaza pe tergiversari (ceea ce i-a adus iremediabile prejudicii de imagine), Elena Udrea a adoptat inca de la inceput o pozitie ofensiva fata de comisia de ancheta.
Incidentul cu inregistrarea discutiei dintre membrii comisiei este irelevant: Elena Udrea isi exprimase suspiciunile inca din plenul Camerei, atunci cand, la sedinta in care se hotarase infiintarea, o denumise "Comisia Vanghelie". Cu o expresie care-i place, se antepronuntase. Din motive obscure la acea data, colegii sai de partid refuzasera sa-si numeasca reprezentanti in comisia cu pricina; ulterior motivele au devenit evidente – inregistrarile infamante nu ar mai fi avut obiect daca la discutie ar fi participat reprezentanti ai PDL. Tot inaintea aparitiei respectivei inregistrari, ministrul refuzase sa transmita comisiei toate documentele solicitate, invocand motivul ca si-ar fi depasit obiectivele cu care fusese investit, lucru pe care nu avea caderea sa-l judece. Refuzul net de a raspunde la intrebarile comisiei a fost doar incununarea unei strategii puse in opera inca de la inceputul operatiunii.
Obiectivul este unul de imagine: decredibilizarea celor do