Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petru Filip: Nu atacarea lui Frunzăverde este soluția. Dacă nu vedem cauzele, ne minţim pe noi înşine

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 29 martie 2012 ·

Criticile formulate de conducerea PDL la adresa demisionarului Sorin Frunzăverde nu au căzut bine altor lideri democrat-liberali. Senatorul Petru Filip susţine într-o postare pe blogul personal că fostul prim-vicepreşedinte al PDL nu trebuie atacat dur de foştii colegi, ci mai degrabă trebuie căutate şi analizate cauzele din cauza căruia el a ales să plece din PDL.

"Plecarea lui Sorin este regretabilă, fără îndoială. Şi nu cred că o atitudine dură a partidului faţă de opţiunea lui reprezintă o soluţie viabilă, cheia succesului. Dimpotrivă, cred că energiile creatoare ale actualei conduceri ar trebui să încerce să dimensioneze în mod corect şi coerent cauzele acestui gest. A încerca să acoperim efectele unei stări interne a PD-L, poate nu tocmai relaxată, fără să privim cu o anumită doză de curaj cauzele care au determinat un astfel de gest, înseamnă a ne minţi pe noi înşine", scrie vicepreşedintele SEnatului.

Senatorul PNL cere responsabilitate şefilor PDL şi asumarea unor decizii care să nu mai ascundă gunoiul sub preş. Asta ar însemna, în opinia senatorului, "soluţii imediate de gestionare a situaţiei interne".

Citiţi şi: ANALIZĂ EVZ. Frunzăverde,explicaţia unei demisii neaşteptate

Sebastian Lăzăroiu, declaraţie-şoc: "Frunzăverde e un gunoi.Negocia pe sub masă cu PSD şi PNL"

Lăzăroiu: Frunzăverde e pe cale să fie înhăţat de justiţie. S-a refugiat în Opoziţie ca să arate că e persecutat

Adriean Videanu: Frunzăverde poate fi partenerul PDL în PNL

Blaga: "Frunzăverde a fost important în PDL. Până la a-l face în fel şi chip este un drum lung".

Frunzăverde s-a dus la Blejnar cu o "rugăminte""Statul poliţienesc", spaima lui FrunzăverdeFrunzăverde explică plecarea din PDL: "Ne e frică să mai vorbim la telefon"Frunzăverde în gazeta lui Voiculescu: De la exponent al "mafiei PDL" la "voce clară şi minte lucidă"

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul Phillipe al României, depistat de poliţişti într-un resort din Malta. Autoritățile franceze, unde s-a aflat în ultima perioadă, au refuzat predarea

Ziare.com acum 45 minute
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică, 28 aprilie, pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum 39 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum o ora
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum 19 minute
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 9 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 2 ore
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°