Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rectorii a patru universităţi nu sunt validaţi

Publicat in Adevarul, marți 3 octombrie 2006 ·

Cu toate că alegerile pentru conducerea instituţiilor de învăţământ superior au avut loc în 2004, Universitatea "Dimitrie Cantemir", Universitatea Româno-Americană, Universitatea "Spiru Cu toate că alegerile pentru conducerea instituţiilor de învăţământ superior au avut loc în 2004, Universitatea "Dimitrie Cantemir", Universitatea Româno-Americană, Universitatea "Spiru Haret" şi Universitatea "Petre Andrei" încep anul universitar 2006-2007 fără a avea rectorii confirmaţi de către Ministerul Educaţiei. "Neconfirmaţi de către MEdC sunt acei rectori care nu întrunesc condiţiile legale pentru recunoaşterea funcţiei de conducere. Legea spune că titular în învăţământ poţi fi până la 65 de ani, cu prelungire până la 70, dacă doreşti. Din acest punct de vedere, cei care au depăşit 70 de ani nu mai sunt, conform legii, titulari în învăţământ şi, deci, nu mai pot fi nici rectori, spune secretarul de stat pentru învăţământ superior, Dumitru Miron. Din martie 2004, dată până la care universităţile au trebuit să organizeze alegeri, au primit ordine de confirmare toţi rectorii care îndeplineau condiţiile legale, cu excepţia câtorva: rectorii Aurelian Bondrea de la

Spiru Haret

, Momcilo Luburici de la

Dimitrie Cantemir

şi Ion Smedescu de Universitatea Româno-Americană". Aceştia refuză să-şi părăsească atribuţiile de conducere, deşi au depăşit cu mult vârsta de pensionare. Neconfirmat de Ministerul Educaţiei este şi rectorul Niculae Niculescu, de la Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi, "dar acolo situaţia e mai complexă, n-are legătură cu vârsta. E vorba de o fuziune între

Petre Andrei

şi Universitatea

Apollonia

, contestată, considerată incorectă din punct de vedere juridic", a mai adăugat secretarul de stat Dumitru Miron. Neconfirmarea are efecte asupra absolvenţilor? Conducerea Ministerului Educaţiei susţine că aşa i-a moşt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 7 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 10 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 6 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 10 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 11 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 6 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°