Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a suspendat, luni după-amiază, şedinţa de plen a acestei Camere după ce parlamentarii din partea PSD şi PNL nu au reuşit să se mobilizeze pentru a adopta legile organice programate pentru această şedinţă.
Senatorii au reluat de cinci ori votul asupra unei propuneri legislative care stabilea măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Majoritatea parlamentară a USL nu a întrunit suficiente voturi pentru a adopta actul normativ, cu caracter organic, motiv pentru care liderii de grupuri parlamentare au solicitat o pauză de consultări.
Nici după această pauză de consultări senatorii PSD şi PNL nu au reuşit să adune voturile necesare pentru adoptarea propunerii legislative, pentru care ministrul Justiţiei Mona Pivniceru a solicitat urgentarea procedurii legislative.
Totodată, din acelaşi motiv senatorii nu au reuşit să adopte nici Ordonanţa de Urgenţă prin care se treceau o serie de imobile în proprietatea publică a statului, pentru a fi date în administrarea CNVM.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a suspendat, luni după-amiază, şedinţa de plen a acestei Camere după ce parlamentarii din partea PSD şi PNL nu au reuşit să se mobilizeze pentru a adopta legile organice programate pentru această şedinţă.
Senatorii au reluat de cinci ori votul asupra unei propuneri legislative care stabilea măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Majoritatea parlamentară a USL nu a întrunit suficiente voturi pentru a adopta actul normativ, cu caracter organic, motiv pentru care liderii de grupuri parlamentare au solicitat o pauză de consultări.
Nici după această pauză de consultăr