Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii constănţeni se dezic de Tăriceanu

Publicat in Romania Libera, luni 28 ianuarie 2013 ·

Filiala Constanţa a PNL îl atacă dur pe fostul premier, deşi liderul acesteia, Puiu Haşotti, l-a votat pe Tăriceanu în defavoarea lui Crin Antonescu, la şefia partidului, acum patru ani.

Filiala Constanţa a Partidului Naţional Liberal a lansat, la sfârşitul săptămânii, un atac la fostul preşedinte al partidului, Călin Popescu Tăriceanu. Printr-un comunicat de presă, liberalii constănţeni reamintesc faptul faptul că decizia privind candidatul USL la preşedinţia României a fost luată în primăvara anului trecut. Congresele a trei partide - PNL, PSD şi PC - au decis un candidat unic la prezidenţiale, care să reprezinte USL, în persoana preşedintelui PNL, Crin Antonescu.

"Aşa cum ştim, în Partidul Naţional Liberal a existat dintotdeauna, şi există şi acum, o foarte mare libertate de opinie, dar nu putem să nu ne întrebăm de ce un fost preşedinte liberal, cum este domnul Tăriceanu, acreditează acum idei ce servesc unei propagande anti-PNL, vizibilă din ce în ce mai mult în ultima vreme. De aceeea, suntem surprinşi că o persoană cu experienţa politică a domnului Tăriceanu a fost atrasă în acest joc propagandistic şi nu înţelegem de ce dumnealui nu a aşteptat să-şi susţină propunerea în cadrul Congresului PNL, stabilit pentru 22-23 februarie", se arată în comunicatul liberalilor. Tot aici se mai spune că dezbaterea internă în ceea ce priveşte candidatul pentru prezidenţiale este un subiect închis, deoarece "candidatul USL la alegerile prezidenţiale a fost validat atât la nivelul Congresului PNL, dar şi în cadrul celorlalte congrese ale partidelor ce compun USL".

Declaraţii complet diferite

Declaraţiile filialei judeţene a PNL Constanţa, condusă de senatorul Puiu Haşotti, sunt contradictorii cu declaraţiile aceleiaşi filiale din vara lui 2009, condusă de acelaşi Puiu Haşotti, care avea aceeaşi funcţie de senator. Acesta spunea, în martie 2009, că l-

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 3 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Este oficial: Apple a ajuns la un acord cu OpenAI pentru implementarea ChatGPT pe iPhone

Ziarul Financiar acum o ora
Apple ajunge la un acord cu OpenAI pentru a utiliza tehnologia acestui startup pe iPhone, ca parte a unui efort mai amplu de a aduce funcţii de inteligenţă artificială pe dispozitivele sale, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect, cit

FOTO: Mai multe organizații sindicale protestează în fața Guvernului și cer reducerea fiscalităţii pe muncă

Wall-Street.ro acum 12 minute
Blocul Naţional Sindical (BNS) şi cele 29 de federaţii afiliate protestează în faţa Guvernului României solicitând reducerea fiscalităţii pe muncă. Sindicaliștii atrag atenția că niciun stat membru al UE nu are o sarcină fiscală asumată de angajat a

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 220. SUA avertizează: un atac asupra Rafah „ar provoca haos şi anarhie”

Gandul acum o ora
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah „ar provoca haos şi anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor, potrivit unei analize a AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „riscă să p

Adrian Mititelu, prima reacție după ce FC U Craiova a retrogradat în Liga 2: „Suntem într-un moment de cotitură”

HotNews acum 2 ore
FC U Craiova 1948 a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului românesc după ce a pierdut pe teren propriu disputa cu din ultima etapă a play-out-ului SuperLigii României, scor 3-1. Adrian MititeluFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru >> VIDEO S

Comisarul european pentru Agricultură vine luni și marți în România / Janusz Wojciechowski va merge și în Portul Constanța

HotNews acum 2 ore
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită de două zile (luni şi marţi) în România, informează Comisia Europeană, potrivit Agerpres. Luni, comisarul se va întâlni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu şi cu ministrul

Va trimite România un sistem Patriot în Ucraina? Ciolacu: Ministrul Apărării are reţineri mari

HotNews acum 54 minute
Premierul Marcel Ciolacu spune că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea Ucrainei un sistem de apărare Patriot, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată în Co

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum o ora
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Eurovision 2024: Peste 160 de milioane de oameni au urmărit competiţia. Motivul pentru care concursul a pierdut un număr însemnat de telespectatori

HotNews acum o ora
Peste 160 de milioane de persoane au urmărit concursul Eurovision 2024, care a fost transmis în direct în cele 37 de ţări participante la finală şi pe YouTube, estimează organizatorul - European Broadcasting Union (Uniunea Europeană de Radio şi Tele

Separatiștii pierd în Catalonia, câștigă socialiștii lui Sanchez

Adevarul acum 59 minute
Partidele separatiste din Catalonia au pierdut puterea pe care-o dețineau de aproape un deceniu, un eveniment extrem de important și nu numai pentru Spania, ci relevant pentru orientările electoratului european care, la un moment dat, se lăsase tent

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

14°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°