Alimente, îmbrăcăminte, mobilă, produse cosmetice, fotolii rulante. Sunt darurile pe care nevoiaşii braşoveni le-au primit din Olanda, din partea Asociaţiei „Karpaten Expresse” (Doordrecht). Camionul cu ajutoare a ajuns, la sfârşitul săptămânii trecute, la Căminul pentru Persoane Vârstnice, din Noua, însă de aici, o parte din ajutoare vor fi distribuite şi către Centrul de Primire a Persoanelor fără Adăpost, Casa „Daniel”, din Săcele, precum şi la persoanele aflate în grija Direcţiei de Servicii Sociale (DSS) a Primăriei (vârstnici, persoane cu dizabilităţi, copii din familii cu situaţii precare sau cei ce primesc ajutor social). „Nu este primul transport cu care venim la Braşov. Noi încercăm să facem ceva pentru aceşti oameni şi avem şansa de a avea excelente contacte în Olanda cu oameni de afaceri, cu oameni care au posibilitatea să facă astfel de gesturi pentru cei nevoiaşi”, a spus Franciscus van Rojen, unul din cei care a însoţit transportul de la Doordrecht la Braşov. Reprezentanţii DSS Braşov au precizat că ajutoarele urmează să fie distribuite în următoarele zile. Alimente, îmbrăcăminte, mobilă, produse cosmetice, fotolii rulante. Sunt darurile pe care nevoiaşii braşoveni le-au primit din Olanda, din partea Asociaţiei „Karpaten Expresse” (Doordrecht). Camionul cu ajutoare a ajuns, la sfârşitul săptămânii trecute, la Căminul pentru Persoane Vârstnice, din Noua, însă de aici, o parte din ajutoare vor fi distribuite şi către Centrul de Primire a Persoanelor fără Adăpost, Casa „Daniel”, din Săcele, precum şi la persoanele aflate în grija Direcţiei de Servicii Sociale (DSS) a Primăriei (vârstnici, persoane cu dizabilităţi, copii din familii cu situaţii precare sau cei ce primesc ajutor social). „Nu este primul transport cu care venim la Braşov. Noi încercăm să facem ceva pentru aceşti oameni şi avem şansa de a avea excelente contacte în Olanda cu oameni de afaceri