Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Saci de taloane de analize au fost returnaţi la CAS Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 11 iulie 2008 ·

Oficial, la începutul acestei luni s-a încheiat primul an din programul Ministerului Sănătăţii de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei (PESSP). Teoretic, toţi braşovenii ar fi trebuit ca acum să îşi fi făcut analizele gratuite prevăzute prin acest program. Practic, neregulile se ţin încă lanţ. La un an după debutul programului de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei partea a doua a tragi-comediei cu taloanele de analize la Braşov continuă. Poate cu singura diferenţă că acum statul nu te mai dă decedat sau arestat, deşi trăieşti şi eşti plin de viaţă, ci te mută „forţat” de la domiciliu. În numai două luni, la Braşov, numărul taloanelor returnate la CAS a crescut la 88.000 (din care 65.000 cu destinatari din municipiul Braşov), între altele, unul dintre motive fiind acum „schimbare de domiciliu”. Rezolvarea problemei stă tot în baza beneficiarului, care trebuie să se prezinte la CAS să-şi ridice talonul pentru a-şi putea face analizele gratuite.

După două luni, în

continuare fruntaşi

Acum două luni, CAS scotea la iveală primele nereguli ale programului. Peste 70.000 de plicuri se întorseseră la CAS cu specificaţii care mai de care mai bizare: persoanele sunt decedate, sunt arestate sau şi-au schimbat domiciliul în mai puţin de câteva luni. După două luni, alte 18.000 de taloane au fost returnate la CAS. Cu o asemenea cifră – 88.000, Braşovul se poate „mândri” în continuare cu poziţia I în topul taloanelor returnate, acolo unde ne aflam şi la primul semnal al CAS-ului asupra acestei probleme, în luna mai. „În două luni, la Casă s-au mai întors încă 18.000 de taloane, astfel că acum avem în total 88.000 de taloane returnate. Acum însă, pe plicuri nu mai sunt specificaţii de genul «arestat» sau «decedat», ci «schimbare de domiciliu». Cu o asemenea cifră, ne păstrăm locul I pe ţară la asemenea nereguli”, a precizat ieri Paul Becheanu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum o ora
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 2 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 2 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Primăria Capitalei, dată în judecată. Instituția, acuzată că a retrocedat abuziv 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR

Ziare.com acum 3 ore
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a anunțat miercuri, 8 mai, că a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR despre care afirmă că au fost retrocedate ”în mod abuziv” în mai 2005. ”A

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 6 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum o ora
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Cauzele șomajului de lungă durată în România: deficitul de competențe și munca la negru - raport UE

HotNews acum 56 minute
Factorii care explică şomajul de lungă durată în România includ deficitul de competenţe şi o pondere semnificativă a muncii la negru, care era estimată la 1,4 milioane de persoane, arată o analiză de ţară a Comisiei Europene publicată miercuri, info

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 3 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum o ora
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Extrema dreaptă germană face "propagandă pentru Putin şi spionaj pentru Rusia", acuză Ursula von der Leyen cu o lună înainte de alegerile europene

Ziare.com acum o ora
Cu o lună înainte de alegerile europene, Ursula von der Leyen, aduce acuzații grave extremei drepte germane, susținând că face "propagandă pentru Putin" şi "spionaj pentru Rusia", relatează AFP. La congresul de la Berlin al formaţiunii Uniunea Creşt

Vremea

București
acum

18°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°