Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Învaţă să te dezvolţi ca să devii lider şi să motivezi

Publicat in Adevarul, luni 7 februarie 2011 ·

La ce te ajută un program practic de leadership? Să simulezi afaceri, să strângi fonduri, să îţi găseşti job sau să ţii un discurs în faţa mai multor oameni, ţinând piept emoţiilor. Fundaţia Leaders, specializată în educaţie non-formală, organizează în licee, dar şi în universităţi, din mai multe oraşe, cursuri de leadership pentru tineri.

Numit Leadership Autentic, programul pentru liceeni este destinat tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani şi este format din patru module: Lideri si leadership; Comunicare; De la viziune la rezultate; Discurs Public, şi are loc în şcoli.

La început, a fost un program-pilot în Bucureşti, însă organizaţia l-a extins fiindcă a avut succes la elevi. Acum se desfăşoară în 20 de oraşe din ţară. Ultima oară, cei de la Fundaţia Leaders au adus trainingul la Grupul Şcolar Tehnic Videle din Teleorman.

„Îşi dădeau seama că pot face ei lucrurile, că pot influenţa, că dacă mama le spune să dea la Facultatea de Drept şi pasiunea lor este pentru matematică, atunci ar trebui să-şi urmeze pasiunea, pentru că de fapt aşa vor reuşi să facă performanţă", explică Adelina Maria, Program Director Leadership School & Academy.

Discursul - pus la colţ în şcoli

Pentru liceeni, cursul de leadership este important pentru că le dezvoltă abilităţi elementare de comunicare, rar dobândite la orele de curs.

„Am avut surpriza să descoperim că pentru mulţi era prima dată când susţin un discurs, dincolo de faptul că ieşeau la tablă sau erau ascultaţi la oră. Am avut până şi băieţi care s-au superventilat, neştiind cum să facă faţă situaţiei. Află foarte multe şi despre ei pentru că îşi dau seama că au fost lideri în foarte multe situaţii şi nu au ştiut asta", îşi aduce aminte Alexandra Bideaua, coordonator comunicare.

Loredana Fărcaş este în clasa a XI-a la Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu di

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 6 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 7 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 11 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 7 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 6 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 6 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 11 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°