Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariaţii disponibilizaţi de la Oltchim Râmnicu Vâlcea vor să dea în judecată combinatul

Publicat in Bursa, joi 19 septembrie 2013 ·

Salariaţii disponibilizaţi de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea intenţionează să dea în judecată compania deoarece nu şi-au primit salariile compensatorii şi banii pe concediile de odihnă.

Preşedintele Sindicatului Liber Oltchim, inginerul Mihai Diculoiu, precizează că angajaţii concediaţi au depus plângeri la Inspectoratul Teritorial de muncă şi au sesizat Inspecţia Muncii. Aceştia vor face, de asemenea, plângere în instanţă pentru a-şi primi banii aferenţi salariilor compensatorii, în total combinatul Oltchim având de achitat celor disponibilizaţi o sumă de 1,8 milioane lei.

"Nemulţumiţi că nu şi-au primit banii pentru concediul de odihnă neefectuat, foştii angajaţi ai Oltchim au depus reclamaţii la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) şi se vor adresa şi instanţei de judecată pentru că nu şi-au primit salariile compensatorii, potrivit Ordonanţei 116 privind protecţia socială de care beneficiază persoanele afectate de disponibilizări colective. Este o supărare mare, oamenii sunt nemulţumiţi şi vor da în judecată societatea pentru a-şi primi salariile compensatorii", a declarat Diculoiu.

Cele peste 930 de persoane disponibilizate de la Oltchim au dreptul să primească 6, 12 sau 18 salarii compensatorii, respectiv până la 50.000 lei/persoană, în funcţie de vechimea în muncă.

"Persoanele concediate mai au de primit în total 1,8 milioane lei, respectiv banii pentru concediile de odihnă", a adăugat preşedintele Sindicatului Liber Oltchim.

Reprezentanţii ITM Vâlcea au confirmat că au primit sesizări din partea foştilor angajaţi ai combinatului Oltchim, dispunând plata salariilor compensatorii.

Unitatea a fost sancţionată, ulterior, de către ITM Vâlcea, cu 10.000 lei, iar oamenii disponibilizaţi au fost sfătuiţi de către inspectorii de muncă să acţioneze în judecată combinatul.

F.A. Salariaţii disponibilizaţi de la combinatu

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 58 minute
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum 44 minute
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing

Mediafax acum 34 minute
Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing în China. Gazdele susţin că ambele părţi au exprimat voinţa politică de reconciliere.

Candidatul AUR la primăria Capitalei, plângere la DNA împotriva lui Nicușor Dan

Gandul acum o ora
Mihai Enache, candidatul AUR la primăria Capitalei, a depus plângere penală marți la Direcția Națională Anticorupție împotriva lui Nicușor Dan. Plângerea vizează publicitatea electorală cu finanțare netransparentă a acestuia. Am depus plângere penal

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Marius Tucă Show începe marți, 30 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 2 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum o ora
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 2 ore
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Vreme de primăvară cu ploi slabe şi temperaturi normale în Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Conform prognozei speciale pentru Capitală, de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru ultima zi a lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi temporar, îndeosebi în prima parte a zilei, va pl

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°