Fostul paroh al Bisericii Colţea, Sandi Mehedinţu, a fost trimis în judecata Consistoriului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor pentru abateri repetate de la disciplina preoţească şi regulamentele bisericeşti, după ce a luat acasă moaştele lăcaşului de cult, supărat pentru că a fost pensionat.
"Părintele Sandi Mehedinţu, fost paroh al parohiei Colţea din Bucureşti, pensionat la 1 februarie 2011, a fost trimis în judecata Consistoriului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor pentru abateri repetate de la disciplina preoţească şi regulamentele bisericeşti. Miercuri, 18 octombrie 2012, după ce a participat la şedinţa Consistoriului eparhial, părintele Mehedinţu a încercat să sensibilizeze presa asupra situaţiei sale, probabil cu intenţia de a influenţa membrii completului de judecată bisericească", se arată într-un comunicat al Patriarhiei.
Potrivit regulamentelor bisericeşti, Sfintele Moaşte fac parte din patrimoniul sfânt al Bisericii şi nu pot fi trecute în proprietatea personală a unei persoane, chiar dacă aceasta a făcut demersuri pentru primirea lor pentru comunitatea parohială pe care a reprezentat-o, precizează sursa citată.
Patriarhia subliniază că Moaştele Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina, însuşite abuziv de părintele Sandi Mehedinţu, aparţin de drept comunităţii parohiale a bisericii Colţea din Bucureşti.
"Referitor la declaraţiile publice ale părintelui Sandi Mehedinţu, considerăm că acestea sunt afirmaţii calomnioase la adresa Bisericii, nedemne pentru un slujitor al Sfântului Altar", mai arată Patriarhia, care precizează că, după ce va fi terminată judecata, vor fi făcute publice mai multe date care atestă conduita fostului paroh.
Potrivit relatărilor din presă, fostul paroh susţine că moaştele îi aparţin pe motiv că au fost aduse de el, din Italia. "Le-am adus eu din Italia, de la un preot cu care am slujit în 2006,