Numărul 20, din 18 mai [1967], are deasupra frontispiciului revistei trimiterea la „Scriitori ai secolului XX, Faulkner, Rilke”, un semn evident al deschiderii spre cultura occidentală care se manifesta pe toate planurile şi, aşa cum se stabilise de curînd, indiferent de „modalitatea artistică”. Doar că imediat sub, toată pagina 1 este ocupată de un reportaj cu titlu mai mult decît triumfalist, „Pîinea, sarea şi lumina acestui pămînt”, ilustrat cu o fotografie tip vizită de lucru, în care se distinge în prim-plan Nicolae Ceauşescu. Fotoexplicaţia ne lămureşte că grupul de lideri politici se afla „La Casa memorială Nicolae Grigorescu din Cîmpina”. Articolul este semnat de Laurenţiu Fulga. Cu cîţiva ani înainte deci ca modelul asiatic să inspire dorinţe megalomanice liderilor români, iată că într-o revistă literară un scriitor semnează exact acel tip de articol care va umple paginile presei româneşti în ultimele două decenii comuniste. Apare chiar şi fraza devenită celebră în comentariile de televiziune şi în toate articolele-reportaj de vizită de lucru: „conducătorilor de partid şi de stat le-au ieşit în întîmpinare, la porţile oraşelor pe unde au trecut, cu tradiţionala pîine şi sare”. Laurenţiu Fulga şi redactorii Gazetei literare care montează această primă pagină sînt într-un fel anticipatorii unui tip de presă care va deveni în scurt timp dominant.

(Luminiţa Marcu,

„Literatură şi ideologie. Gazeta literară, 1954-1968”)

Numărul 20, din 18 mai [1967], are deasupra frontispiciului revistei trimiterea la „Scriitori ai secolului XX, Faulkner, Rilke”, un semn evident al deschiderii spre cultura occidentală care se manifesta pe toate planurile şi, aşa cum se stabilise de curînd, indiferent de „modalitatea artistică”. Doar că imediat sub, toată pagina 1 este ocupată de un reportaj cu titlu mai mult decît triumfalist, „Pîinea, sarea şi l