Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ramnicu-Valcea: Copiii ecologizează rezervaţia naturală Căldarea Câlcescu din munţii Parâng

Publicat in Adevarul, joi 30 aprilie 2009 ·

300 de copii şi tineri din judeţul Vâlcea, dar şi din alte zone ale ţării pot participa în această vară, câte cinci, şase zile, la taberele organizate în aer liber, în rezervaţia naturală Căldarea Câlcescu din munţii Parâng.

• • Taberele sunt organizate la 155 de kilometri de Vâlcea, într-o zonă fără semnal. În rezervaţie, copiii vor participa la diferite ateliere şi vor face alpinism şi drumeţii. Se vor întrece la concursul de tir cu arcul şi cu aer comprimat şi vor face exerciţii de orientare pe timp de noapte. „Nu am mers până acum într-o asemenea tabără. Am intrat în organizaţia «Tinerii Lupişori» a şcolii Nr. 10 din Râmnicu Vâlcea, în urmă cu un an. În această perioadă am participat numai la acţiunile care s-au făcut în oraş şi cam toate au fost de ecologizare. Sper ca anul acesta să merg şi eu în această tabără”, spune Narcisa Mărgineanu, elevă în clasa a IV-a la şcoala Nr.10.

Taberele încep din 13 iulie 2009

Copiii vor merge în tabără, în cadrul proiectul, Junior Ranger - Activităţi de educaţie ecologică a copiilor şi tinerilor în rezervaţia naturală Căldarea Câlcescu din munţii Parâng. Proiectul a fost lansat, miercuri seara, în sala de festivităţi a Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân din Râmnic, în prezenţa elevilor din şcoală, a cercetaşilor vâlceni şi a „Tinerilor Lupişori” de la şcoala Nr.10. Valoarea proiectului este de 42.741 lei. El este finanţat de MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat, Cercetaşii României Centrul Local Râmnicu Vâlcea şi Şcoala Nr.10. „ Ne-am adunat ca să lansăm acest proiect. În cadrul lui vor fi organizate tabere ecologice, vor fi refăcute cele două trasee turistice, în zona lacului glaciar Câlcescu. În partea dinstre Petroşani la intrarea în rezervaţie vom instala două porţi, vom monta hărţi cu traseele turistice şi vom ecologiza zona. Această arie protejată se află în custodia noastră şi noi r

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 17 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 17 minute
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 20 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 33 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 59 minute
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°