Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Croaţia devine de luni al 28-lea stat membru al Uniunii Europene

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 28 iunie 2013 ·

Liderii europeni reuniţi vineri la Bruxelles au salutat intrarea în Uniunea Europeană a Croaţiei, care va deveni luni al 28-lea stat membru, şi au deschis calea Serbiei, o etapă "istorică", după 20 de ani de la destrămarea fostei Iugoslavii, relatează AFP.

Această a şaptea extindere a Uniunii Europene (UE) a fost oficializată în a doua zi summitului şefilor de stat şi de guvern, dominată din nou probleme economice şi sociale.

Cei 27 au ajuns la un acord, în noaptea de joi spre vineri, în vederea mobilizării a aproximativ opt miliarde de euro pentru lupta împotriva şomajului în rândul tinerilor, un adevărat flagel în numeroase ţări europene. Un acord politic a fost obţinut şi asupra bugetului UE în perioada 2014-2020, care urmează să fie aprobat de către Parlamentul European (PE).

Şefii de stat şi de guvern urmau să dezbată, de asemenea, despre construirea unei uniuni monetare, înainte să se despartă, vineri după-amiază.

Cu două zile înainte de intrarea oficială a Croaţiei în UE, premierul Zoran Milanovici a fost invitat la o întâlnire cu liderii europeni.

"Este cu adevărat un moment istoric pentru Croaţia (...) Sunteţi de-acum un membru cu drepturi depline al Uniunii Europene", a declarat Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, provocând aplauze în sală.

"Integrarea voastră (...) după o recentă perioadă de război, ne aminteşte obiectivul fundamental al Europei, şi anume de a trăi împreună în pace, de a trăi împreună în prosperitate", a adăugat el.

Numeroşi lideri europeni, inclusiv Van Rompuy, se vor afla luni la Zagreb pentru a sărbători acest eveniment.

Cei 27 au anunţat, de asemenea, lansarea negocierilor de aderare "cel mai târziu în ianuarie" cu Serbia, vecina Croaţiei.

- Nemulţumirea europenilor

Procesul complex vizând armonizarea legilor şi reglementărilor Serbiei cu cele ale

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 12 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 3 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 4 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 4 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 5 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 3 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 12 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
dum.

14°/24°
Iasi
acum

15°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/24°
Constanta
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
dum.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/24°