Concert "superparanoic", astazi, la Iasi. Trupa "Omul cu Sobolani" isi va lansa, in Clubul XS, incepind cu ora 21.00, albumul "Superparanoia". Faptul ca, acum cinci luni, trupa, care a avut la Iasi primul concert dupa sase ani de absenta, s-a simtit "extraordinar de bine", i-a determinat pe baieti sa adauge Iasul pe lista oraselor in care promoveaza noul lor album. "La acest album am lucrat aproape doi ani. Exista o diferenta intre ceea ce am scos anul acesta pe piata si albumele de pina acum. Am lucrat si prelucrat fiecare piesa pina a iesit asa cum ne-am dorit", ne-a declarat Dan Amariei, solistul trupei. Albumul a fost scos in formula de patru - cu Dan Amariei (vocalist), Nicolae "Nucu" Arama (chitara), Cesar „Kaiser" Panaite (bas), Mihnea "Mihnos" - formula de care vocalistul trupei este foarte mindru. Albumul "Superparanoia" nu se adreseaza unui segment anume de public. "Este pentru acei tineri care se gindesc la tot ceea ce se intimpla in jurul lor, nu iau de bune tot ceea ce le serveste media", a spus Dan Amariei. Trupa a reusit sa scoata pina in prezent trei videoclipuri la piesele noului album. Acesta a fost prezentat partial publicului iesean si acum cinci luni, cind trupa "Omul cu Sobolani" a fost invitata la Iasi de Twin Arts, organizatorul evenimentului care are loc si in aceasta seara. "A fost grozav atunci la Iasi. Publicul a fost mai mult decit O.K. Speram sa fie la fel de bine si in aceasta seara", a afirmat vocalistul Dan Amariei, cunoscut si pentru faptul ca lucreaza in domeniul publicitatii, dar fara a neglija muzica. "Atit eu cit si Cezar Panaite lucram la agentii de publicitate, insa atit timp cit ne facem ambele meserii bine, nu se supara nimeni pe noi, nici publicul, nici cei de la firma", a subliniat vocalistul. "Omul cu Sobolani" are deja vechime pe piata muzicala romaneasca, trupa luind nastere in 1999. Primul album, "Razna", a fost scos la