Ceva e putred în povestea demiterii liberalului Dan Mihalache din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului.

Mi-e foarte greu să găsesc o explicaţie convingătoare pentru un astfel de gest. Cel puţin până în momentul de faţă, când nu au transpirat în presă prea multe informaţii din culisele acestei afaceri. Este evident că la mijloc nu este dorinţa lui Victor Ponta de a curăţa guvernul de miniştrii incompatibili, pentru a mai îndulci viitorul Raport pe Justiţie, pe care Comisia Europeană îl va da publicităţii în decembrie şi care se prefigurează a fi dezastruos. Dacă ar fi fost aşa, premierul i-ar fi executat şi pe liberalii Eduard Hellvig (Dezvoltare Regională şi Turism), Ovidiu Silaghi (Transporturi), la pachet cu PSD-istul Liviu Pop (ministru delegat pentru relaţia cu partenerii sociali).

E drept că o astfel de remaniere ar fi fost pe placul Bruxelles-ului. După lunga vară fierbinte a politicii româneşti, când USL a eşuat în tentativa de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, dar a făcut praf instituţiile statului de drept, Jose Manuel Barroso i-a cerut lui Victor Ponta să nu tolereze demnitari cu probleme de integritate. Premierul s-a achitat parţial de această obligaţie. Vasile Cepoi, un ministru fără sprijinul vreunui partid din USL, a fost presat să plece din fruntea Ministerului Sănătăţii, dar a fost ulterior recompensat cu o funcţie de consilier al şefului Guvernului.

De ce şi-ar face griji Ponta în legătură cu Raportul pe Justiţie, atâta vreme cât a obţinut de la Barroso promisiunea ca documentul să fie dat publicităţii după alegerile parlamentare din 9 decembrie, pentru a nu fi speculat electoral la Bucureşti? O mazilire in corpore a miniştrilor liberali ar fi aruncat în aer relaţiile din interiorul USL. De ce ar fi vrut premierul să tulbure apele în Uniune în plină campanie electorală? Cu atât mai mult cu cât mazilirea ar fi fost