Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sporting şi Bucovina, la primele meciuri oficiale din 2013

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 15 martie 2013 ·

Misiune dificilă pentru Sporting Suceava în etapa a XV-a a Ligii a III-a, alb-verzii urmând să evolueze pe terenul grupării FCM Dorohoi, cea de-a doua clasată. Chiar dacă au pierdut în intersezon o serie de jucători importanţi precum Buziuc, Hânţescu sau Strugariu sucevenii au aşteptări mari de la acest joc. „Va fi cu siguranţă un meci disputat, între două echipe de valori sensibil egale. Sper să facem un meci bun, pentru că ne dorim toate cele trei puncte”, a declarat managerul CS Sporting, Ciprian Anton. O singură absenţă notabilă au sucevenii pentru acest meci, cea a lui Paul Bosancu, care este suspendat.

Bucovina Rădăuţi are teoretic un meci mult mai uşor, urmând să primească pe teren propriu vizita „lanternei roşii” Ceahlăul II Piatra Neamţ. „Avem aşteptări mari de la acest joc, ţinând cont că este primul meci oficial pentru noi în 2013. Trebuie să fim atenţi şi să evităm orice paşi greşiţi, pentru a ne menţine între primele opt clasate din Seria I şi a evita astfel o nedorită retrogradare în Liga a IV-a”, a precizat antrenorul principal al Bucovinei, Lucian Burlacu. Pentru confruntarea cu Ceahlăul II rădăuţenii nu vor putea conta pe aportul mijlocaşului Avrămia, care va lipsi din cauza unei accidentări.

Iată programul complet al etapei a XV-a:

CSM Moineşti – Petrotub Roman

Bucovina Rădăuţi – Ceahlăul II Piatra Neamţ

FCM Dorohoi – Sporting Suceava

Aerostar Bacău – Young Stars Panciu

Ştiinţa Miroslava - SC Bacău

CSM Paşcani şi Oţelul II Galaţi stau.

Clasament

1. SC Bacău 12 9 1 2 30 – 15 28

2. FCM Dorohoi 12 7 1 4 23 – 12 22

3. CSM Moinești 12 6 4 2 31 – 25 22

4. CSM Pașcani 12 6 2 4 10 – 7 20

5. Petrotub Roman 12 6 1 5 19 – 14 19

6. Oțelul II Galați 12 5 4 3 15 – 11 19

7. Bucovina Rădăuți 12 6 0 6 13 – 20 18

8. Sporting Suceava 11 5 2 4 13 – 10 17

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 19 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 4 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°