Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puşcărie pentru carduri cu acte false

Publicat in GAZETA de SUD, joi 24 noiembrie 2011 ·

Patru membri ai grupului care a obţinut în 2005 credite de la ING Bank cu acte false în valoare de aproximativ 550.000 de lei, printre care Daniela Ilie, fost consilier financiar al ING Bank, şi Silviu Maştalier, fost agent de asigurări la SC Generali Asigurări SA, au fost încarceraţi după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat definitiv

Daniel Şchiopîrlan, de 40 de ani, Daniela Ilie, de 53 de ani, Victor Maştalier, de 31 de ani, şi Victor Mănescu, de 63 de ani, au fost ridicaţi ieri de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi duşi în arestul IPJ Dolj, în baza unor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.

Cei patru, dar şi Gabriel Tudor şi Florin Negoiţă au fost condamnaţi definitiv pe 18 noiembrie, la şase ani după ce au fost trimişi în judecată pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals material în înscrisuri oficiale. Toţi au fost reţinuţi în septembrie 2005, după ce procurorii DIICOT au stabilit că au prejudiciat sucursala doljeană a ING Bank cu 550.000 de lei, grupul condus de Daniela Ilie obţinând cu acte false carduri cu descoperire de cont pentru aproape 150 de persoane. În urma anchetei făcute de procurori, s-a stabilit că grupul infracţional coordonat de Daniela Ilie, pe atunci consilier financiar al ING Bank, a racolat peste 100 de persoane care ar fi vrut împrumuturi, însă ori nu aveau loc de muncă, ori aveau salarii prea mici pentru a putea obţine credite.

Membrii grupului s-au orientat spre obţinerea de carduri cu descoperire de cont, toate la ING Bank. Le întocmeau „clienţilor“ adeverinţe de venit false, din care reieşea că au salarii lunare de peste 2.800 de lei.

După ce reuşeau să obţină cardul, clienţii scoteau banii şi plăteau grupului condus de Daniela Ilie un comision ce ajungea până la 40% din sumă. În plus, clientul era obligat să încheie şi o asigurare de viaţă la ING

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 18 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum 50 minute
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Lovitură pentru Emmanuel Macron. S&P a retrogradat ratingul Franței

Ziare.com acum o ora
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat vineri ratingul Franţei, o lovitură pentru angajamentul preşedintelui Emmanuel Macron privind gestionarea datoriei, în condiţiile în care Guvernul nu reuşeşte să ţină sub control situaţ

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 25 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum 51 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Evaziune fiscală: Bere de aproape 800.000 de euro importată şi vândută fără documente

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale. Potrivit I

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°