Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află ce urmează pe banca lui Dinamo după Ando!

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 9 iunie 2011 ·

S-a decis: Ciobi va începe de luni pregătirile cu echipa, dar sînt şanse mari ca lîngă el să mai vină un antrenor sau director tehnic ”cu nume”.

Un lucru e clar şi s-au edificat şi acţionarii: Ioan Andone se întoarce azi de la Marbella, se vor întîlni cu toţii mîine, iar "Fălcosul" va încheia înţelegerea cu Dinamo. După el, în primă fază, un alt lucru clar: Liviu Ciobotariu, 40 ani, va conduce de luni antrenamentele echipei. Într-o primă fază, întrucît şefii mai caută un tehnician cu experienţă pentru a fi lîngă fostul apărător. Au existat discuţii aprinse marţi seară între Cristi Borcea şi Nicolae Badea, existînd temeri că primul ar putea să se retragă din acţionariat, scînteile pornind şi de la numele viitorului "principal".

Dinamoviştii mai iau în calcul 5-6 antrenori, străini şi români, cu care vor demara din week-end discuţiile concrete. Sînt luaţi în calcul oameni care au cunoştinţe despre campionatul intern. Pe lista roş-albilor apar numele lui Maurizio Trombetta, 48 de ani, cel care i-a urmat lui Ando şi după ce acesta a luat titlul la CFR Cluj în 2008, italianul fiind acum la "tineretul" Regginei. Alături de acesta mai sînt 3 peninsulari: Dario Bonetti, 49 ani, aflat sub contract cu "naţionala" Zambiei, dar şi doi aflaţi pe lista Stelei, Cristiano Bergodi, 46 de ani, şi Alessandro "Billy" Costacurta, 45 de ani. Dintre români, după refuzurile lui Ion Marin, Ionuţ Badea şi Tibor Selymes, a mai rămas Cosmin Contra. Săptămîna viitoare se va şti numele alesului, lîngă Ciobi.

Borcea, azi, la Casa Căsătoriilor

Cristi Borcea, 41 de ani, se va căsători azi civil cu Alina Vidican, 26 de ani, la Primăria Voluntari, ceremonia urmînd a fi oficiată de edilul şef Florentin Pandele. La eveniment vor participa şi naşii viitorilor miri, Gigi şi Luminiţa Becali. Nunta urmează a fi peste două luni. Dinamovistul are o relaţie veche

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum o ora
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Lucian Goge și Alexandru Iacob sunt invitați la „EXCLUSIV RAPID” marți, 7 mai, de la ora 21.00

Gandul acum 32 minute
Rapid a pierdut și la Cluj în ziua de Paște și a acumulat doar un punct din 24 posibile în acest playoff. Dan Sucu și Victor Angelescu sunt în căutarea unui antrenor pentru sezonul viitor, iar Daniel Niculae se va despărți de echipa lui de suflet în

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum o ora
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 3 ore
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Suspiciune de malpraxis în cazul unui medic din Craiova: o femeie a murit după o explorare endoscopică

HotNews acum 47 minute
​Poliţiştii efectuează cercetări într-un caz în care există suspiciuni de malpraxis după ce o femeie de 52 de ani din municipiul Caracal din judeţul Olt ar fi intrat în stop cardio-respirator în urma unei intervenţii de explorare endoscopică, efectu

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°