•Noul Regulament de organizare si functionare a instantelor nu prevede schimbari in modul de lucru al acestora •In cursul acestui an a fost furat un dosar penal chiar din depozit •"Suntem nevoiti sa lucram in aceleasi conditii", a precizat presedintele Tribunalului •Furtul actelor din dosar este inca la indemana oricui, fiindca filele nu sunt verificate
In ciuda evenimentelor fara precedent care au avut loc in ultima perioada in arhiva Tribunalului Iasi, respectiv sustragerea unui dosar penal, presedintele acestei institutii, magistratul Cristina Valeanu, ne-a declarat ca nu se preconizeaza schimbari majore in sistemul de securitate al arhivei acestei institutii. "Zilele trecute a intrat in vigoare noul Regulament de organizare si functionare administrativa a instantelor, dar nu s-a prevazut nici un fel de schimbare in ceea ce priveste procedura de functionare a arhivelor", a mai spus presedintele Tribunalului Iasi.
Pana in momentul de fata, arhivele celor trei instante gazduite de Palatul de Justitie (Judecatoria, Tribunalul si Curtea de Apel) au "beneficiat" de un sistem de paza extrem de lacunar, care, in cele din urma, s-a soldat cu furtul unui dosar penal chiar din arhiva Tribunalului. Daniela Sofia Lontrowschi, o tanara de numai 17 ani, s-a facut vinovata de sustragerea dosarului penal intocmit prietenului ei, trimis in judecata pentru talharie. Desi, in mod obisnuit, dosarele sunt oferite pentru studiu doar partilor sau avocatilor acestora, tanara a obtinut dosarul cu ajutorul avocatului prietenului ei, argumentand ca vrea sa cunoasca actul de acuzare si dovezile prezentate de Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi, pentru a-si putea sustine iubitul. Avocatul a solicitat dosarul si i l-a inmanat fetei care, dupa cateva minute, a plecat din arhiva cu tot cu documentele care incriminau fapta prietenului ei. Precizam ca, in mod normal, ap