Dialog cu Radu-Alexandru NICA Tînăr regizor de teatru format la întîlnirea între şcoala românească şi cea germană, Radu Nica este, în prezent, la al treilea spectacol la TGST, după ce, cu Chip de foc şi Toate la timpul lor, a participat la un număr impresionant de turnee internaţionale.

Aţi lucrat în teatre de limbă română şi maghiară din România, aveţi experienţa şcolii de teatru din Germania. Ce înseamnă să lucrezi cu actorii de la Teatrul German din Timişoara? Care e, artistic, specificul acestui teatru, aşa cum l-aţi perceput montînd acolo? Ca întotdeauna, e foarte greu şi ar fi tendenţios să generalizezi. Pentru a circumscrie, totuşi, specificitatea acestui teatru, voi încerca să abstractizez niţel fenomenul. Aşadar, din cîte mi-am dat seama pînă acum, după două proiecte finalizate şi al treilea început aici, am avut de-a face la Teatrul German cu cel puţin trei tipuri diferite de actori – cei tineri şi entuziaşti, cu foarte bună pregătire fizică, dar cu o şcoală a vorbirii destul de deficitară, singur talentul lor incontestabil făcînd diferenţa (asta datorită şcolii germane de teatru de aici, care duce lipsă acută de cadre didactice cunoscătoare ale limbii germane – un paradox, o formă fără fond specifică României, aş spune), cei veniţi din Germania cu un contract temporar cu TGST (aşadar, „nemţii pursînge“) şi a lor tehnică ireproşabilă (atît de absentă şi, mai nou, chiar hulită în şcolile noastre de teatru, cu fizicalitate ireproşabilă şi rostire aşa cum doar vechea generaţie de la noi o mai are) şi generaţia mai veche a Teatrului German, urmaşii în gust şi stil de joc ai generaţiei de aur a TGST, cea de dinainte de 1989. Aşadar, trei direcţii foarte diferite, trei tipuri de gust teatral aparent ireconciliabile, care puse împreună, fac, totuşi, o echipă mai mult decît interesantă. Ceea ce este specific acestui teatru, fapt pe care l-am întîlnit ş