Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suma de vânzare a echipei lui Copos creşte de la o zi la alta

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 17 iunie 2013 ·

Azi ar trebui să fie oficializată preluarea clubului din Giuleşti de către Nicolae Cristescu. Au fost înştiinţaţi şi jucătorii. În stil propriu, Copos joacă la două capete.

Toată săptămâna trecută George Copos şi omul de afaceri Nicolae Cristescu au anunţat că s-au înţeles în privinţa preluării Rapidului de către cel din urmă. "Vineri sau luni (n.r. – azi) semnăm actele", declara Cristescu. N-a fost vineri, va fi azi?

400.000 de euro către Marcos Antonio

Nicolae Cristescu ar urma să plătească 500.000 de euro datorii către jucători plus să preia 2,1 milioane de euro datorii către bănci. În spatele acestor sume însă, viitorul patron al Rapidului s-ar putea trezi cu alte sume "ascunse" cu bună ştiinţă sau nu de către George Copos. Cea mai sigură dintre ele este despăgubirea de 400.000 de euro pe care clubul din Giuleşti va trebui s-o achite jucătorului Marcos Antonio care a câştigat definitiv la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne procesul intentat feroviarilor.

La suma respectivă se adaugă restanţele pe care clubul le avea faţă de jucător, dar şi penalităţile! Până una alta, în stilul caracteristic, George Copos a mai încercat să dea o ţeapă.

În final, în plasa întinsă unor aşa-zişi investitori a picat chiar el! O echipă de la "România Tv" l-a sunat pe cel supranumit "magnatul savarinelor" şi, dându-se drept reprezentanţi ai unui concern american l-au întrebat dacă vinde echipa. Copos a lăsat baltă promisiunea făcută lui Cristescu, "semnăm vineri, cel târziu luni", şi a "muşcat-o" din prima: "Clubul e de vânzare. 10 milioane de euro valorează activele, iar datoriile aproximativ 3,9 milioane de euro, întinse pe 4 ani"!

Copos ameninţă cu tribunalul

George Copos a postat pe site-ul Rapidului un comunicat în care încearcă să convingă că n-a marşat la farsa jurnalistică: "Întrucât astfel de chestiuni nu se discută la telefon, l-

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 45 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 54 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 2 ore
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Uniunea Europeană a adoptat prima legislație împotriva violenței asupra femeilor

Ziua Constanta acum 31 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP. Directiva a obţinut un

STS Serviciul de urgență Minivacanță cu mii de apeluri la 112, la nivel național

Ziua Constanta acum 43 minute
În perioada 1 – 6 mai a.c., la nivel național, operatorii STS au preluat și procesat 159.660 de apeluri primite la numărul de urgență 112. Din totalul acestora, 59,11% (94.383) au reprezentat cazuri de urgență și au fost transferate către agențiile

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°