Alegerile pentru şefia Baroului au durat opt ore, în turul II ajungând Cristi Chirilă şi Mircea Constanda. Fost magistrat, fondator al Uniunii Epigramiştilor din România, Constanda intenţionează „să armonizeze relaţiile dintre avocaţi, pentru a fi, la rândul lor, respectaţi de celelalte instituţii implicate în actul de Justiţie".
Peste 100 din cei 134 de membri ai Baroului de Avocaţi Brăila s-au întâlnit, ieri, pentru a-şi alege decanul, precum şi pe cei opt membri ai Consiliului.
În cursa pentru şefia Baroului s-au înscris avocaţii Mariana Nedelcu, Sanda Enăchescu, Iulia Huluba, Mircea Constanda, Cristi Chirilă şi Marian Bălan.
În turul II au intrat, la un număr aproape egal de voturi, avocaţii Mircea Constanda şi Cristi Chirilă. În final, primul a obţinut 68 de voturi, iar al doilea 38.
Iată şi numele celor opt membri ai Consiliului Baroului de Avocaţi Brăila: Mircea Banu, Cristi Chirilă, Iulia Huluba, Marian Bălan, Dan Prunău, Aurelian Iordan, Alexandru Beliciu şi Cristache Copilău.
Fost magistrat procuror, membru fondator al Uniunii Epigramiştilor din România, Mircea Constanda, noul decan al Baroului, a publicat şapte volume de epigrame.
„În calitate de nou decan al Baroului de Avocaţi Brăila, vreau, în primul rând, să armonizez relaţiile dintre avocaţi. Dacă se vor respecta între ei, colegii mei vor fi, la rândul lor, respectaţi de celelalte instituţii implicate în actul de Justiţie. Le-am spus încă de la început colegilor că vom fi deschişi oricărei solicitări, venite inclusiv din partea presei. Vreau să fim percepuţi pozitiv şi să ne implicăm activ în viaţa comunităţii. Consider că avocaţii au făcut o alegere cinstită", ne-a spus, în urmă cu câteva momente, proaspătul decan al Baroului de Avocaţi Brăila.